Răsturnare de situaţie în cazul asasinatului de la Arad. Mașina afaceristului Ioan Crișan, care şi-a pierdut viaţa în explozie, adusă pentru expertiză la Bucureşti

La doar 14 zile de la asasinatul din Arad, mașina în care omul de afaceri Ioan Crișan și-a găsit sfârșitul a fost adusă în București.

Răsturnare de situaţie în cazul asasinatului de la Arad. Specialiștii din Capitală vor face o nouă expertiză a mașinii în laboratorul Institutului de Criminalistică. Până la acest moment oamenii legii nu au găsit nici măcar un suspect.

Afaceristul Ioan Crișan a murit pe data de 29 mai, în urma unei explozii a mașinii în care tocmai se urcase într-o zi ce ar fi trebuit să fie una obișnuită de sâmbătă, după ce și-a băut cafeaua în parcarea unui supermarket din Arad. Nu știm nici până în prezent cine este asasinul sau asasinii care au pus la cale și care, mai apoi, au pus în practică teribilul atentat.

O nouă pistă luată în calcul de anchetatori este aceea că cel care ar fi pus la cale atacul în care și-a pierdut viața omul de afaceri Ioan Crișan se afla la locul incidentului având în vedere că bomba trebuia declanșată la un moment dat.

Între timp, fiica și soția omului de afaceri au fost reaudiate. Totodată, umează sa fie audiat și fostul șofer al lui Crișan. Bărbatul a fost închis pentru trafic de droguri și eliberat în urmă cu două săptămâni. Se pare că în acest mod anchetatorii vor să afle mai multe despre traficul de droguri din zona de vest a țării, aceasta fiind, de asemenea, o posibilă pistă a anchetei.

Pe de altă parte, ieri a avut loc înmormântarea lui Ioan Crișan, după ce trupul neînsuflețit al acestuia a fost ridicat de la Institutul Național de Medicină Legală (INML), în cursul zilei de marți, 8 iunie.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a făcut declarații despre asasinatul de la Arad. Politicianul susține că în ciuda celor întâmplate România este o țară sigură.

„Reafirm ceea ce am spus (…) România este o ţară sigură. Am argumentat şi atunci şi repet: vorbim despre un incident, de o tragedie, care s-a petrecut în ultimii 30 de ani care a avut acastă finalitate. Au mai fost astfel de încercări, de tentative de omor, cu acest mod de operare care, din fericire, nu au fost duse la capăt. Când vorbim despre un incident care nu are legătură cu un lanţ de evenimente smilare, care nu ne duce la o ipoteză că ar urma, Doamne fereşte, şi altele, eu afirm cu toată responsabilitatea că România este o ţară sigură”, a mai adăugat Lucian Bode.

Sursa: romanaitv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here