Au fost actualizate scenariile în care se desfășoară cursurile în școlile și grădinițele din Olt. Situația în fiecare unitate/ TABEL

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a aprobat, în ședința de vineri, actualizarea scenariilor de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unităţile de învățământ preuniversitare/conexe din județul Olt. O grădiniță se află în scenariul roșu și 16 unități de învățământ își desfășoară cursurile în scenariul galben.

Hotărârea prin care a fost actualizată scenariile în care vor fi organizate cursurile a fost adoptată în conformitate cu propunerile consiliilor de administrație ale fiecărei unități școlare, avizate în prealabil de către Inspectoratul Școlar Județean Olt și Direcția de Sănătate Publică Olt.

Începând cu data de 14 iunie 2021, cele 415 unităţi de învățământ preuniversitare / conexe din județul Olt (165 unităţi şcolare cu personalitate jurdică şi 250 unităţi şcolare arondate) îşi vor organiza şi desfăşura cursurile, după cum urmează:

– în Scenariul 1 (aplicabil pentru incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/.1000 de locuitori), care presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție 398 unităţi de învățământ
– în Scenariul 2 (aplicabil pentru incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mare de 1/.1000 de locuitori, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină), care presupune:

a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară;

b) Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu

16 unităţi de învățământ
– în Scenariul on line, care presupune participarea zilnică, în sistem on line a elevilor 1 unitate de învăţământ

 

Scenariul de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unităţile de învățământ preuniversitare/conexe din județul Olt, începând cu data de 14 iune 2021

Nr. crt. Localitatea Unitatea de învățământ SCENARIUL
1 BĂBICIU ȘCOALA GIMNAZIALĂ “MIHAI VITEAZUL” BĂBICIU Scenariul 1
2 BALȘ GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.2 BALS Online
3 BALȘ ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “OLTENIA” BALŞ Scenariul 1
4 BALȘ CENTRUL ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ BALȘ Scenariul 1
5 BALȘ GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL “ION CREANGĂ” BALȘ Scenariul 1
6 BALȘ GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.1 BALS Scenariul 1
7 BALȘ GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR.1 BALȘ Scenariul 1
8 BALȘ GRADINITA CU PROGRAM NORMAL TEIS Scenariul 1
9 BALȘ LICEUL TEHNOLOGIC “NICOLAE BĂLCESCU” BALȘ Scenariul 1
10 BALȘ LICEUL TEHNOLOGIC NR. 1 BALȘ Scenariul 1
11 BALȘ LICEUL TEORETIC “PETRE PANDREA” BALȘ Scenariul 1
12 BALȘ ȘCOALA GIMNAZIALĂ “MIHAIL DRUMEȘ” BALȘ Scenariul 1
13 BALȘ ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 BALȘ Scenariul 1
14 BALȘ SCOALA PRIMARA MIINESTI Scenariul 1
15 BALȘ SCOALA PRIMARA NR.2 BALS Scenariul 1
16 BALȘ SCOALA PRIMARĂ NR.3 BALS Scenariul 1
17 BALȘ ȘCOALA PROFESIONALĂ SPECIALĂ BALȘ Scenariul 1
18 BALDOVINEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ BALDOVINEȘTI Scenariul 1
19 BALDOVINEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PIETRIS Scenariul 1
20 BĂLTENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ION I. GRAURE” BĂLTENI Scenariul 2
21 BĂLTENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BALTENI Scenariul 2
22 BĂLTENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BROSCARI Scenariul 2
23 BĂRĂȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ BĂRĂȘTI DE VEDE Scenariul 1
24 BĂRĂȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BARASTII DE VEDE Scenariul 1
25 BĂRĂȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL POPESTI Scenariul 1
26 BÎRZA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “PAN M.VIZIRESCU” BRANEȚ Scenariul 1
27 BÎRZA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BIRZA Scenariul 1
28 BÎRZA SCOALA GIMNAZIALA BIRZA Scenariul 1
29 BOBICEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ LEOTEȘTI Scenariul 1
30 BOBICEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BOBICESTI Scenariul 1
31 BOBICEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL LEOTESTI Scenariul 1
32 BRÂNCOVENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ “VOIEVOD BRÂNCOVEANU” BRÂNCOVENI Scenariul 1
33 BRÂNCOVENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BRINCOVENI Scenariul 1
34 BRÂNCOVENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL “MATEI BASARAB” OCIOGI Scenariul 1
35 BRÂNCOVENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL “DOMNITA BALASA” VALENI Scenariul 1
36 BRASTAVĂȚU ȘCOALA GIMNAZIALĂ BRASTAVĂȚU Scenariul 1
37 BRASTAVĂȚU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CRUSOVU Scenariul 1
38 BREBENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ BREBENI Scenariul 1
39 BREBENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BREBENI ROMANI Scenariul 1
40 BREBENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BREBENI-SIRBI Scenariul 1
41 BREBENI SCOALA PRIMARA BREBENI-ROMANI Scenariul 1
42 BUCINIȘU ȘCOALA GIMNAZIALĂ BUCINIȘU Scenariul 1
43 BUCINIȘU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BUCINISU Scenariul 1
44 BUCINIȘU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BUCINISU MIC Scenariul 1
45 CĂLUI ȘCOALA GIMNAZIALĂ CĂLUI Scenariul 1
46 CĂLUI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CALUI Scenariul 1
47 CARACAL ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “CAROL DAVILA” CARACAL Scenariul 1
48 CARACAL LICEUL TEHNOLOGIC “CONSTANTIN FILIPESCU” CARACAL Scenariul 1
49 CARACAL GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 1 CARACAL Scenariul 1
50 CARACAL SCOALA GIMNAZIALA NR.1 CARACAL Scenariul 1
51 CARACAL LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE PETRESCU” CARACAL Scenariul 1
52 CARACAL LICEUL TEHNOLOGIC “MATEI BASARAB” CARACAL Scenariul 1
53 CARACAL LICEUL TEORETIC “IONIȚĂ ASAN” CARACAL Scenariul 1
54 CARACAL GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 4 CARACAL Scenariul 1
55 CARACAL GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 1 CARACAL Scenariul 1
56 CARACAL LICEUL TEORETIC “MIHAI VITEAZUL” CARACAL Scenariul 1
57 CARACAL ȘCOALA GIMNAZIALĂ “GHEORGHE MAGHERU” CARACAL Scenariul 1
58 CARACAL GRADINITA CU PROGRAM NORMAL “DUMBRAVA MINUNATA” CARACAL Scenariul 1
59 CARACAL GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 2 CARACAL Scenariul 1
60 CARACAL SCOALA GIMNAZIALA NR.3 CARACAL Scenariul 1
61 CARACAL ȘCOALA GIMNAZIALĂ “NICOLAE TITULESCU” CARACAL Scenariul 1
62 CARACAL GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 3 CARACAL Scenariul 1
63 CARACAL ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.2 CARACAL Scenariul 1
64 CARACAL GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 3 CARACAL Scenariul 1
65 CARACAL GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 4 CARACAL Scenariul 1
66 CÂRLOGANI ȘCOALA GIMNAZIALĂ CÂRLOGANI Scenariul 1
67 CEZIENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ “NICOLAE MARINEANU” CEZIENI Scenariul 1
68 CEZIENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CEZIENI Scenariul 1
69 CILIENI LICEUL TEHNOLOGIC “ION POPESCU-CILIENI” CILIENI Scenariul 1
70 CILIENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CILIENI Scenariul 1
71 COLONEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ “AVIATOR ALEXANDRU ȘERBANESCU” COLONEȘTI Scenariul 1
72 COLONEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL “MARIA TUDORACHE” MARUNTEI Scenariul 1
73 CORABIA ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “CUZA” CORABIA Scenariul 1
74 CORABIA LICEUL TEHNOLOGIC “DANUBIUS” CORABIA Scenariul 1
75 CORABIA LICEUL TEORETIC “ALEXANDRU IOAN CUZA” CORABIA Scenariul 1
76 CORABIA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “MIHAI EMINESCU” CORABIA Scenariul 1
77 CORABIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CELEIU Scenariul 1
78 CORABIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.2 CORABIA Scenariul 1
79 CORABIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.4 CORABIA Scenariul 1
80 CORABIA GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 1 CORABIA Scenariul 1
81 CORABIA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “CELEIU” CORABIA Scenariul 1
82 CORABIA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “DUMITRU BUZDUN” CORABIA Scenariul 1
83 CORABIA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “VIRGIL MAZILESCU” CORABIA Scenariul 1
84 CORABIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL “CORABIA PITICILOR” CORABIA Scenariul 1
85 CORABIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 3 CORABIA Scenariul 1
86 CORABIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL “TUDOR VLADIMIRESCU” CORABIA Scenariul 1
87 CORABIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VARTOPU CORABIA Scenariul 1
88 CORABIA GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT “FLOARE DE TEI” CORABIA Scenariul 1
89 CORBU ȘCOALA GIMNAZIALĂ CORBU Scenariul 1
90 CORBU SCOALA PRIMARA BUZESTI Scenariul 1
91 COTEANA ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”ION CONEA” COTEANA Scenariul 1
92 COTEANA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL COTEANA Scenariul 1
93 CRÂMPOIA LICEUL TEHNOLOGIC CRÂMPOIA Scenariul 1
94 CRÂMPOIA SCOALA PRIMARA BUTA Scenariul 1
95 CRÂMPOIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CRIMPOIA Scenariul 1
96 CUNGREA ȘCOALA GIMNAZIALĂ CUNGREA Scenariul 1
97 CUNGREA SCOALA PRIMARA OTESTII DE JOS Scenariul 1
98 CURTIȘOARA ȘCOALA GIMNAZIALĂ CURTIȘOARA Scenariul 1
99 CURTIȘOARA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CURTISOARA Scenariul 1
100 CURTIȘOARA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DOBROTINET Scenariul 1
101 CURTIȘOARA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PROASPETI Scenariul 1
102 DĂNEASA ȘCOALA GIMNAZIALĂ DĂNEASA Scenariul 1
103 DĂNEASA SCOALA GIMNAZIALA BERINDEI Scenariul 1
104 DĂNEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CIOFLANU Scenariul 1
105 DĂNEASA SCOALA PRIMARA PESTRA Scenariul 1
106 DĂNEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL ZANOAGA Scenariul 1
107 DEVESELU ȘCOALA GIMNAZIALĂ DEVESELU Scenariul 1
108 DEVESELU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL COMANCA Scenariul 1
109 DEVESELU GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT DEVESELU Scenariul 1
110 DOBREȚU ȘCOALA GIMNAZIALĂ “DECEBAL” DOBREȚU Scenariul 1
111 DOBREȚU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL “NICOLAE TRUTA” HOREZU Scenariul 1
112 DOBROSLOVENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ DOBROSLOVENI Scenariul 1
113 DOBROSLOVENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DOBROSLOVENI Scenariul 1
114 DOBROSLOVENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL POTOPINU Scenariul 1
115 DOBROSLOVENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL RESCA Scenariul 1
116 DOBROSLOVENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ REȘCA Scenariul 1
117 DOBROTEASA ȘCOALA GIMNAZIALĂ DOBROTEASA Scenariul 1
118 DOBROTEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CIMPU-MARE Scenariul 1
119 DOBRUN ȘCOALA GIMNAZIALĂ DOBRUN Scenariul 1
120 DOBRUN GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DOBRUN Scenariul 1
121 DOBRUN GRADINITA CU PROGRAM NORMAL ROSIENII MARI Scenariul 1
122 DOBRUN ȘCOALA GIMNAZIALĂ ROȘIENII MARI Scenariul 1
123 DOBRUN SCOALA PRIMARA ULMET Scenariul 1
124 DRĂGĂNEȘTI – OLT GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL “DUMBRAVA MINUNATĂ” DRĂGANEȘTI OLT Scenariul 1
125 DRĂGĂNEȘTI – OLT GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT DRAGANESTI Scenariul 1
126 DRĂGĂNEȘTI – OLT LICEUL TEHNOLOGIC DRĂGĂNEȘTI-OLT Scenariul 1
127 DRĂGĂNEȘTI – OLT GRADINITA CU PROGRAM NORMAL “ELENA FARAGO” DRAGANESTI-OLT Scenariul 1
128 DRĂGĂNEȘTI – OLT GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.1 DRAGANEST-OLT Scenariul 1
129 DRĂGĂNEȘTI – OLT ȘCOALA GIMNAZIALĂ COMANI DRAGANESTI-OLT Scenariul 1
130 DRĂGĂNEȘTI – OLT LICEUL TEORETIC “TUDOR VLADIMIRESCU” DRĂGĂNEȘTI-OLT Scenariul 1
131 DRĂGHICENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ DRĂGHICENI Scenariul 1
132 DRĂGHICENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GROZAVESTI Scenariul 1
133 DRĂGHICENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL LIICENI Scenariul 1
134 ȘERBĂNEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ “DUMITRU POPOVICI” ȘERBĂNEȘTI Scenariul 1
135 ȘERBĂNEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SERBANESTII DE SUS Scenariul 1
136 FĂGEȚELU ȘCOALA GIMNAZIALĂ FĂGEȚELU Scenariul 1
137 FĂLCOIU ȘCOALA GIMNAZIALĂ FĂLCOIU Scenariul 1
138 FĂLCOIU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CIOROIU Scenariul 1
139 FĂLCOIU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CHILII Scenariul 1
140 FĂLCOIU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL FALCOIU Scenariul 1
141 FĂLCOIU SCOALA PRIMARA CHILII Scenariul 1
142 FĂRCAȘELE ȘCOALA GIMNAZIALĂ FĂRCAȘELE Scenariul 1
143 FĂRCAȘELE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL FARCASELE Scenariul 1
144 FĂRCAȘELE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL FARCASU DE JOS Scenariul 1
145 FĂRCAȘELE SCOALA GIMNAZIALA FARCASU DE JOS Scenariul 1
146 FĂRCAȘELE SCOALA GIMNAZIALA HOTARANI Scenariul 1
147 GĂNEASA ȘCOALA GIMNAZIALĂ GĂNEASA Scenariul 1
148 GĂNEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DRANOVATU Scenariul 1
149 GĂNEASA SCOALA GIMNAZIALA DRANOVATU Scenariul 1
150 GĂNEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GANEASA Scenariul 1
151 GĂNEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IZVORU Scenariul 1
152 GÂRCOV ȘCOALA GIMNAZIALĂ GÂRCOV Scenariul 1
153 GÂRCOV GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GIRCOV Scenariul 1
154 GÂRCOV GRADINITA CU PROGRAM NORMAL URSA Scenariul 1
155 GĂVĂNEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ GĂVĂNEȘTI Scenariul 1
156 GĂVĂNEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BALEASA Scenariul 1
157 GĂVĂNEȘTI SCOALA PRIMARA BALEASA Scenariul 1
158 GĂVĂNEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BROSTENI Scenariul 1
159 GĂVĂNEȘTI SCOALA PRIMARA BROSTENI Scenariul 1
160 GĂVĂNEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GAVANESTI Scenariul 1
161 GHIMPEȚENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ GHIMPEȚENI Scenariul 1
162 GHIMPEȚENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GHIMPETENI Scenariul 1
163 GHIMPEȚENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GHIMPETENII NOI Scenariul 1
164 GIUVĂRĂȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ GIUVĂRĂȘTI Scenariul 1
165 GIUVĂRĂȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GIUVARASTI Scenariul 1
166 GOSTAVĂȚU ȘCOALA GIMNAZIALĂ GOSTAVĂȚU Scenariul 1
167 GOSTAVĂȚU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BREZUICA Scenariul 1
168 GOSTAVĂȚU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SLAVENI Scenariul 1
169 GOSTAVĂȚU SCOALA PRIMARA SLAVENI Scenariul 1
170 GRĂDINARI ȘCOALA GIMNAZIALĂ “BUNA VESTIRE” GRĂDINARI Scenariul 1
171 GRĂDINARI ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRĂDINARI Scenariul 1
172 GRĂDINILE ȘCOALA GIMNAZIALĂ “NEDA MARINESCU” GRĂDINILE Scenariul 1
173 GRĂDINILE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GRADINILE Scenariul 1
174 GROJDIBODU ȘCOALA GIMNAZIALĂ GROJDIBODU Scenariul 1
175 GROJDIBODU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GROJDIBODU Scenariul 1
176 GROJDIBODU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL HOTARU Scenariul 1
177 GURA PADINII ȘCOALA GIMNAZIALĂ GURA PADINII Scenariul 1
178 GURA PADINII GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GURA PADINII Scenariul 1
179 GURA PADINII GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SATU-NOU-GURA PADINII Scenariul 1
180 IANCA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ADA UMBRA” IANCA Scenariul 1
181 IANCA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IANCA Scenariul 1
182 IANCA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL POTELU Scenariul 1
183 IANCA ȘCOALA PRIMARĂ “GEORGE VISAN” POTELU Scenariul 1
184 IANCU JIANU LICEUL TEHNOLOGIC IANCU JIANU Scenariul 1
185 IANCU JIANU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DOBRICENI Scenariul 1
186 IANCU JIANU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IANCU JIANU Scenariul 1
187 IANCU JIANU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL RUDARI Scenariul 1
188 IANCU JIANU ȘCOALA GIMNAZIALĂ IANCU JIANU Scenariul 1
189 ICOANA ȘCOALA GIMNAZIALĂ ICOANA Scenariul 1
190 ICOANA SCOALA PRIMARA FLORU Scenariul 1
191 ICOANA SCOALA PRIMARA URSOAIA Scenariul 1
192 IPOTEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ IPOTEȘTI Scenariul 1
193 IPOTEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IPOTESTI Scenariul 1
194 IZBICENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ IZBICENI Scenariul 1
195 IZBICENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IZBICENI Scenariul 1
196 IZVOARELE LICEUL TEHNOLOGIC IZVOARELE Scenariul 1
197 IZVOARELE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL ALIMANESTI Scenariul 1
198 IZVOARELE ȘCOALA GIMNAZIALĂ ALIMANESTI Scenariul 1
199 IZVOARELE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IZVOARELE Scenariul 1
200 LELEASCA ȘCOALA GIMNAZIALĂ LELEASCA Scenariul 1
201 LELEASCA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL LELEASCA Scenariul 1
202 MĂRUNȚEI ȘCOALA GIMNAZIALĂ MĂRUNȚEI Scenariul 1
203 MĂRUNȚEI SCOALA GIMNAZIALA BALANESTI Scenariul 1
204 MIHĂEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHĂEȘTI Scenariul 1
205 MIHĂEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BUSCA Scenariul 1
206 MIHĂEȘTI SCOALA PRIMARA BUSCA Scenariul 1
207 MIHĂEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MIHAESTI Scenariul 1
208 MILCOV ȘCOALA GIMNAZIALĂ MILCOVU DIN DEAL Scenariul 2
209 MILCOV GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MILCOV-DEAL Scenariul 2
210 MILCOV GRADINITA CU PROGRAM NORMAL ULMI Scenariul 2
211 MILCOV SCOALA PRIMARA ULMI/MILCOV Scenariul 2
212 MORUNGLAV ȘCOALA GIMNAZIALĂ MORUNGLAV Scenariul 1
213 MORUNGLAV GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BARASTI Scenariul 1
214 MORUNGLAV GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MORUNESTI Scenariul 1
215 MORUNGLAV GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MORUNGLAV Scenariul 1
216 MOVILENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ MOVILENI Scenariul 1
217 MOVILENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BACEA Scenariul 1
218 MOVILENI SCOALA GIMNAZIALA BACEA Scenariul 1
219 MOVILENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MOVILENI Scenariul 1
220 NICOLAE TITULESCU ȘCOALA GIMNAZIALĂ NICOLAE TITULESCU Scenariul 1
221 OBÎRȘIA ȘCOALA GIMNAZIALĂ OBÎRȘIA Scenariul 1
222 OBÎRȘIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OBIRSIA Scenariul 1
223 OBÎRȘIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OBIRSIA NOUA Scenariul 1
224 OBÎRȘIA ȘCOALA GIMNAZIALĂ OBIRȘIA NOUĂ Scenariul 1
225 OBOGA ȘCOALA GIMNAZIALĂ OBOGA Scenariul 1
226 OBOGA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OBOGA Scenariul 1
227 OBOGA GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL OBOGA DE JOS Scenariul 1
228 OBOGA ȘCOALA PRIMARĂ OBOGA DE JOS Scenariul 1
229 ȘOPÂRLIȚA ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘOPÂRLIȚA Scenariul 1
230 OPORELU ȘCOALA GIMNAZIALĂ OPORELU Scenariul 1
231 OPORELU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OPORELU Scenariul 1
232 OPTAȘI – MĂGURA ȘCOALA GIMNAZIALĂ OPTAȘI-MĂGURA Scenariul 1
233 ORLEA ȘCOALA GIMNAZIALĂ ORLEA Scenariul 1
234 ORLEA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL ORLEA Scenariul 1
235 OSICA DE JOS ȘCOALA GIMNAZIALĂ OSICA DE JOS Scenariul 1
236 OSICA DE JOS GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OSICA DE JOS Scenariul 1
237 OSICA DE SUS LICEUL TEORETIC “ION GH. ROȘCA” OSICA DE SUS Scenariul 1
238 OSICA DE SUS GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GRECI-OSICA DE SUS Scenariul 1
239 OSICA DE SUS ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRECI-OSICA DE SUS Scenariul 1
240 OSICA DE SUS GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OSICA DE SUS Scenariul 1
241 OSICA DE SUS ȘCOALA GIMNAZIALĂ OSICA DE SUS Scenariul 1
242 OSICA DE SUS GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VLADULENI Scenariul 1
243 PÂRȘCOVENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ PÂRȘCOVENI Scenariul 2
244 PÂRȘCOVENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OLARI Scenariul 2
245 PÂRȘCOVENI SCOALA GIMNAZIALA OLARI Scenariul 2
246 PÂRȘCOVENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PIRSCOVENI Scenariul 2
247 PERIEȚI ȘCOALA GIMNAZIALĂ PERIEȚI Scenariul 1
248 PERIEȚI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MIERLESTII DE SUS Scenariul 1
249 PERIEȚI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PERIETI Scenariul 1
250 PERIEȚI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PERIETII DE SUS Scenariul 1
251 PIATRA – OLT ȘCOALA GIMNAZIALĂ PIATRA Scenariul 1
252 PIATRA – OLT GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PIATRA Scenariul 1
253 PIATRA – OLT LICEUL TEHNOLOGIC PIATRA-OLT Scenariul 1
254 PIATRA – OLT GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BISTRITA Scenariul 1
255 PLEȘOIU ȘCOALA GIMNAZIALĂ PLEȘOIU Scenariul 1
256 PLEȘOIU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PLESOIU Scenariul 1
257 POBORU ȘCOALA GIMNAZIALĂ POBORU Scenariul 1
258 POBORU SCOALA GIMNAZIALA CORNATELU Scenariul 1
259 POBORU SCOALA PRIMARA SEACA Scenariul 1
260 POTCOAVA LICEUL “ȘTEFAN DIACONESCU” POTCOAVA Scenariul 1
261 POTCOAVA GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT POTCOAVA Scenariul 1
262 POTCOAVA SCOALA PRIMARA FALCOIENI Scenariul 1
263 POTCOAVA SCOALA GIMNAZIALA SINESTI Scenariul 1
264 PRISEACA ȘCOALA GIMNAZIALĂ PRISEACA Scenariul 1
265 PRISEACA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.2 PRISEACA Scenariul 1
266 RADOMIREȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ RADOMIREȘTI Scenariul 1
267 RADOMIREȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CALINESTI Scenariul 1
268 RADOMIREȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CRACIUNEI Scenariul 1
269 RADOMIREȘTI GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL RADOMIREȘTI Scenariul 1
270 REDEA ȘCOALA GIMNAZIALĂ REDEA Scenariul 1
271 REDEA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL REDEA Scenariul 1
272 ROTUNDA ȘCOALA GIMNAZIALĂ ROTUNDA Scenariul 1
273 ROTUNDA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.1 ROTUNDA Scenariul 1
274 RUSĂNEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ RUSĂNEȘTI Scenariul 1
275 RUSĂNEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL JIENI Scenariul 1
276 RUSĂNEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL RUSANESTI Scenariul 1
277 RUSĂNEȘTI SCOALA PRIMARA RUSANESTI Scenariul 1
278 SÂMBUREȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ SÂMBUREȘTI Scenariul 1
279 SÂRBII MĂGURA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “FLORIAN DIȚULEASA” VITĂNEȘTI Scenariul 1
280 SÂRBII MĂGURA SCOALA PRIMARA BRANIȘTE Scenariul 1
281 SCĂRIȘOARA ȘCOALA GIMNAZIALĂ SCĂRIȘOARA Scenariul 1
282 SCĂRIȘOARA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PLAVICENI Scenariul 1
283 SCĂRIȘOARA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SCARISOARA Scenariul 1
284 SCHITU ȘCOALA GIMNAZIALĂ SCHITU Scenariul 1
285 SCHITU SCOALA PRIMARA CATANELE Scenariul 1
286 SCHITU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GRECI-SCHITU Scenariul 1
287 SCHITU ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRECI-SCHITU Scenariul 1
288 SCHITU SCOALA PRIMARA LISA Scenariul 1
289 SCORNICEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ BIRCII Scenariul 1
290 SCORNICEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BIRCII Scenariul 1
291 SCORNICEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CHITEASCA Scenariul 1
292 SCORNICEȘTI SCOALA GIMNAZIALA “ION POPESCU NEGRENI” NEGRENI Scenariul 1
293 SCORNICEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ “GHEORGHE POPESCU” MĂRGINENI SLOBOZIA Scenariul 1
294 SCORNICEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CONSTANTINESTI Scenariul 1
295 SCORNICEȘTI SCOALA PRIMARA JITARU Scenariul 1
296 SCORNICEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MARGINENI SLOBOZIA Scenariul 1
297 SCORNICEȘTI GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT SCORNICESTI Scenariul 1
298 SCORNICEȘTI LICEUL TEHNOLOGIC “CONSTANTIN BRÎNCOVEANU” SCORNICEȘTI Scenariul 1
299 SCORNICEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ “NICOLAE COCULESCU” SCORNICEȘTI Scenariul 1
300 SEACA ȘCOALA GIMNAZIALĂ SEACA Scenariul 1
301 SEACA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SEACA Scenariul 1
302 SLATINA ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “CAROL DAVILA” SLATINA Scenariul 1
303 SLATINA ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “CRISTIANA” SLATINA Scenariul 1
304 SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.11 SLATINA Scenariul 1
305 SLATINA COLEGIUL NAȚIONAL “ION MINULESCU” SLATINA Scenariul 1
306 SLATINA COLEGIUL NAȚIONAL “RADU GRECEANU” SLATINA Scenariul 1
307 SLATINA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “ION CREANGĂ” SLATINA Scenariul 1
308 SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.3 SLATINA Scenariul 1
309 SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL “SPIRU VERGULESCU” SLATINA Scenariul 1
310 SLATINA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 1 SLATINA Scenariul 1
311 SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 10 SLATINA Scenariul 1
312 SLATINA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 2 SLATINA Scenariul 1
313 SLATINA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 3 SLATINA Scenariul 1
314 SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.1 SLATINA Scenariul 1
315 SLATINA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 4 SLATINA Scenariul 1
316 SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 4 SLATINA Scenariul 1
317 SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 5 SLATINA Scenariul 1
318 SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.14 SLATINA Scenariul 1
319 SLATINA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 5 SLATINA Scenariul 1
320 SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CIREASOV Scenariul 1
321 SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 6 SLATINA Scenariul 1
322 SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 9 SLATINA Scenariul 1
323 SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SATU-NOU / SLATINA Scenariul 1
324 SLATINA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 7 SLATINA Scenariul 1
325 SLATINA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 8 SLATINA Scenariul 1
326 SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 13 SLATINA Scenariul 1
327 SLATINA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV Scenariul 1
328 SLATINA LICEUL TEHNOLOGIC “ALEXE MARIN” SLATINA Scenariul 1
329 SLATINA LICEUL TEHNOLOGIC “P.S.AURELIAN” SLATINA Scenariul 1
330 SLATINA LICEUL TEHNOLOGIC “CAROL I” SLATINA Scenariul 1
331 SLATINA LICEUL TEHNOLOGIC METALURGIC SLATINA Scenariul 1
332 SLATINA LICEUL TEORETIC “NICOLAE TITULESCU” SLATINA Scenariul 1
333 SLATINA SCOALA DE ARTA SLATINA Scenariul 1
334 SLATINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” SLATINA Scenariul 1
335 SLATINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “EUGEN IONESCU” SLATINA Scenariul 1
336 SLATINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “GEORGE POBORAN” SLATINA Scenariul 1
337 SLATINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ȘTEFAN PROTOPOPESCU” SLATINA Scenariul 1
338 SLATINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “VLAICU VODĂ” SLATINA Scenariul 1
339 SLATINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 SLATINA Scenariul 1
340 SLATINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.3 SLATINA Scenariul 1
341 SLATINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ”NICOLAE IORGA” SLATINA Scenariul 1
342 SLATINA ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ SLATINA Scenariul 1
343 SLĂTIOARA ȘCOALA GIMNAZIALĂ SLĂTIOARA Scenariul 1
344 SLĂTIOARA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SLATIOARA Scenariul 1
345 SPINENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ ALUNIȘU Scenariul 1
346 SPRÂNCENATA ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPRÂNCENATA Scenariul 1
347 SPRÂNCENATA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BIRSESTII DE SUS Scenariul 1
348 SPRÂNCENATA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL FRUNZARU Scenariul 1
349 SPRÂNCENATA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.1 SPRÂNCENATA Scenariul 1
350 SPRÂNCENATA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.2 SPRÂNCENATA Scenariul 1
351 SPRÂNCENATA SCOALA PRIMARA NR. 2 SPRÂNCENATA Scenariul 1
352 SPRÂNCENATA SCOALA PRIMARA NR.1 SPRÂNCENATA Scenariul 1
353 STOENEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ STOENEȘTI Scenariul 2
354 STOENEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STOENESTI Scenariul 2
355 STOENEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ STOICĂNEȘTI Scenariul 2
356 STOICĂNEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STOICANESTI Scenariul 1
357 STREJEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ STREJEȘTII DE JOS Scenariul 1
358 STREJEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STREJESTII DE JOS Scenariul 1
359 STREJEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STREJESTII DE SUS Scenariul 1
360 STREJEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ STREJEȘTII DE SUS Scenariul 1
361 STUDINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ STUDINA Scenariul 1
362 STUDINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STUDINITA Scenariul 1
363 TĂTULEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ TĂTULEȘTI Scenariul 1
364 ȘTEFAN CEL MARE ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL MARE Scenariul 1
365 ȘTEFAN CEL MARE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IANCA NOUA Scenariul 1
366 ȘTEFAN CEL MARE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STEFAN CEL MARE Scenariul 1
367 TESLUI ȘCOALA GIMNAZIALĂ TESLUI Scenariul 1
368 TESLUI ȘCOALA GIMNAZIALĂ COMANITA Scenariul 1
369 TIA-MARE ȘCOALA GIMNAZIALĂ “LEONIDA MARINEANU” TIA MARE Scenariul 1
370 TIA-MARE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DOANCA Scenariul 1
371 TIA-MARE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL POTLOGENI Scenariul 1
372 TOPANA ȘCOALA GIMNAZIALĂ TOPANA Scenariul 1
373 TOPANA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL TOPANA Scenariul 1
374 TRAIAN ȘCOALA GIMNAZIALĂ TRAIAN Scenariul 1
375 TRAIAN GRADINITA CU PROGRAM NORMAL TRAIAN Scenariul 1
376 TUFENI LICEUL TEHNOLOGIC TUFENI Scenariul 1
377 TUFENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ STOBORAȘTI Scenariul 1
378 TUFENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL TUFENI Scenariul 1
379 URZICA ȘCOALA GIMNAZIALĂ URZICA Scenariul 1
380 URZICA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL URZICA Scenariul 1
381 VĂDASTRA ȘCOALA GIMNAZIALĂ VĂDASTRA Scenariul 1
382 VĂDĂSTRIȚA ȘCOALA GIMNAZIALĂ VĂDĂSTRIȚA Scenariul 1
383 VĂDĂSTRIȚA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SAT-NOU Scenariul 1
384 VĂDĂSTRIȚA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VADASTRITA Scenariul 1
385 VÂLCELE ȘCOALA GIMNAZIALĂ VÂLCELE Scenariul 1
386 VÂLCELE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BARCANESTI Scenariul 1
387 VÂLCELE SCOALA PRIMARA BARCANESTI Scenariul 1
388 VÂLCELE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VÂLCELE Scenariul 1
389 VALEA MARE ȘCOALA GIMNAZIALĂ VALEA MARE Scenariul 1
390 VALEA MARE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL RECEA Scenariul 1
391 VALEA MARE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL TURIA Scenariul 1
392 VĂLENI LICEUL TEHNOLOGIC VĂLENI Scenariul 1
393 VĂLENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VALENI Scenariul 1
394 VĂLENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VALENI-OLARI Scenariul 1
395 VERGULEASA ȘCOALA GIMNAZIALĂ POGANU Scenariul 1
396 VERGULEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CUCUIETI Scenariul 1
397 VERGULEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DUMITRESTI Scenariul 1
398 VERGULEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL POGANU Scenariul 1
399 VIȘINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ VIȘINA Scenariul 1
400 VIȘINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VISINA Scenariul 1
401 VIȘINA NOUĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ VIȘINA NOUĂ Scenariul 1
402 VIȘINA NOUĂ GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VISINA NOUA Scenariul 1
403 VITOMIREȘTI LICEUL TEHNOLOGIC VITOMIREȘTI Scenariul 1
404 VITOMIREȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DEJESTI Scenariul 1
405 VLĂDILA ȘCOALA GIMNAZIALĂ VLĂDILA Scenariul 2
406 VLĂDILA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VLADILA CENTRU Scenariul 2
407 VOINEASA ȘCOALA GIMNAZIALĂ MĂRGĂRITEȘTI Scenariul 1
408 VOINEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL RACOVITA Scenariul 1
409 VOINEASA SCOALA PRIMARA VOINEASA Scenariul 1
410 VULPENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ VULPENI Scenariul 1
411 VULPENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GROPSANI Scenariul 1
412 VULPENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VULPENI Scenariul 1
413 VULTUREȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ VULTUREȘTI Scenariul 1
414 VULTUREȘTI SCOALA PRIMARA DIENCI Scenariul 1
415 VULTUREȘTI GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL VLANGARESTI Scenariul 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here