Invazie de urși într-o comunitate din Vrancea. Localnicii cer ajutorul autorităților

Este invazie de urși în comuna Soveja din județul Vrancea. Animalele intră zilnic în gospodării și le mănâncă găinile. Localnicii cer ajutorul autorităților centrale, deoarece reprezentanții Primăriei și ai Ocolului Silvic nu au reușit să-i alunge pe urși.

Localnicii susțin că vizitele urșilor s-au intensificat în ultimele săptămâni.

„Alooo, Regia Națională a Pădurilor Romsilva, ministrul Mediului, domnilor, dormiți?!! De mai bine de 3 săptămâni, localitatea Soveja se confruntă cu un număr semnificativ de “vizite” ale urșilor în gospodăriile sătenilor. Dacă până în urmă cu ceva timp lucrurile păreau timide și mai mult comice, iată că situația s-a agravat. De două săptămâni urșii dau năvală în gospodăriile sovejenilor și, colac peste pupăză, și-au schimbat și meniul – au trecut la decimarea a sute de păsări”, a anunțat, pe Facebook, primarul Ionuț Filimon.

Primarul spune că angajații Ocolului Silvic Soveja și reprezentanții Primăriei Soveja au încercat, fără rezultat, să-i îndepărteze pe urși de zonele locuite. Localnicii sunt speriați și așteaptă o intervenție rapidă a celor de la Ministerul Mediului și de la compania Romsilva.

„Domnule ministru al Mediului, Tánczos Barna, domnule director al Regiei Nationale a Pădurilor Romsilva, Teodor Țigan, dormiți? Domnilor, noi, cei din Soveja, nu mai dormim de ceva timp, ci ne păzim gospodăriile de urși. Sunteți direct răspunzători de gestionarea acestor situații, mai ales că vă aparține responsabilitatea administrării fondului cinegetic, unde din câte observ nu ati reușit să simplificați legislația nici până la acest moment pentru a se lua măsuri de urgență în vederea evitării unor tragedii”, a precizat Filimon.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here