Campania de vaccinare merge prost. Statul începe să închidă centrele și să reducă importul de vaccinuri

Autoritățile au anunțat, marți, că România va suspenda o parte din dozele de vaccin pe care ar trebui să le primească în perioada următoare pentru a avea un management mai bun al stocurilor, în condițiile în care din cele aproape 15 milioane de doze recepționate până acum, doar 60% au fost folosite, iar vaccinul riscă să iasă din termenul de valabilitate. De asemenea, potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare a scăzut numărul persoanelor vaccinate și al celor care doresc să se vaccineze motiv pentru care mai multe centre de vaccinare vor fi închise, în timp ce pentru alte centre va fi redus programul. Toate aceste modificări vor fi operate și în platforma de vaccinare.

„Este foarte important să avem un echilibru între cantitatea de vaccinuri livrate și consumul vaccinurilor. S-a înregistrat în ultimele săptămâni o reducere progresivă a persoanelor vaccinate în condițiile în care s-au menținut livrările confom calendarului propus. Avem un procent de 60% rată de consum a vaccinurilor recepționate de România din aproximativ 15 milioane de doze. Este important să nu ieșim din termenul de valabilitate al dozelor, dar în același timp să avem și un număr de doze suficient astfel încât să reacționăm la noul val de îmbolnăviri”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță.

Potrivit secretarului de stat din ministerul Sănătății Andrei Baciu până când România va avea un cadru legal pentru a putea să vândă dozele de vaccin din surplus, vor fi reduse achizițiile de vaccin. Baciu a precizat că „Comisia Europeană a încheiat aceaste contracte pentru un număr de doze mai mare decât populația. Știam că se va ajunge într-un punct în care va fi un surplus de doze. S-a ajuns și în acest punct peste tot la nivel european.”

„Până să se finalizeze și să intre în funcțiune mecanisme centrale de donare sau de vânzare, este în lucru o procedură de aliniere a normelor care dau posibilitatea de vânzări, însă pentru perioada următoare, pentru a avea un managemnt eficient s-a discutat și s-a transmis o suspendare în următorul fel:

  • Pfizer pentru luna iunie: din 4,36 milioane de doze, ca urmare a solicitării, vom primi 1,92 milioane de doze;
  • Moderna: 835.200 – am suspendat câteva tranșe vom avea 128.400 de doze;
  • Astrazeneca vom primi 176.200 de doze;
  • J&J nu se suspendă dozele și tranșele săptămânale.

Centre de vaccinare închise

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marţi, că în 11 centre de imunizare activitatea va fi sistată temporar, în 127 – programul va fi redus, iar 70 de fluxuri au fost închise în contextul în care în circa 45% dintre cazuri centrele erau folosite la mai puţin de jumătate din capacitate.

„45% din cazuri, centrele vaccinau la mai puțin de jumătate din capacitate. Am dispus fie reducerea programului de lucru sau chiar sistarea temporară a anumitor centre. Nu ne dorim închiderea definitivă pentru că nu știm ce se va întâmpla în următoarele luni și centrele trebuie să fie pregătite. (…) Centrele cu program redus înseamnă că vor funcționa fie în prima parte a zilei, fie în a doua.”, a declarat Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță a arătat că activitatea va fi sistată în câte un centru de vaccinare din Bihor, Giurgiu, Timiş, două centre din Mehedinţi şi câte trei centre din Teleorman şi Vâlcea.

Acesta a precizat că la nivelul fiecărui centru de vaccinare va fi afişat programul de lucru într-un loc vizibil, în zona de intrare. De asemenea, programul de lucru va fi actualizat şi în platforma de programare.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here