O femeie de 23 de ani din București a murit după ce ar fi fost agresată în locuință de concubinul ei

Polițiștii din București au fost sesizați marți cu privire la faptul că o femeie de 23 de ani a fost agresată în locuință de concubinul ei. Echipajul de prim ajutor sosit la fața locului a declarat decesul femeii.

Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie de 23 de ani a fost agresată în locuință de către concubinul ei.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 21 Poliție, precum și echipaj de prim ajutor.

„Femeia de 23 de ani prezenta mai multe leziuni și, în pofida eforturilor medicilor, a fost declarat decesul”, a transmis Poliția Capitalei.

La fața locului, cercetările sunt continuate pentru stabilirea stării de fapt de către un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și de polițiști ai Serviciului Omoruri. De asemenea, sunt efectuate verificări în vederea depistării bărbatului.

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here