Peste 2000 de elevi din Olt au susținut, marți, prima probă a Evaluării Naționale, cea de limba și literatura română

Peste 2000 de elevi din Olt au susținut, marți, prima probă a Evaluării Naționale, cea de limba română, peste 330 de copii alegând să nu se prezinte la examen.

Marți s-a desfășurat prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (limba și literatura română) – sesiunea 2021.

Au fost prezenți 2083 candidați, 331 (13,71%) de elevi alegând să nu se prezinte la examen.

Nu au fost eliminați candidați pentru tentativă de fraudă, a precizat purtătoarea de cuvânt a Insoectoratului Școlar Județean Olt, Mirela Paraschiv.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Următoarea probă scrisă, cea de matematică, va avea loc joi, 24 iunie, iar ultima probă (Limba și literatura maternă) va fi susținută vineri, 25 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here