PSD a depus moţiunea de cenzură. Grindeanu: Românii au sărăcit, numai în mintea lui Cîțu o duc mai bine

PSD a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, a anunţat prim-vicepreşedintele Sorin Grindeanu, care a spus că Guvernul este un dezastru pentru români şi pentru firme şi şi-a exprimat speranţa ca, spre binele României, moţiunea să treacă.

”Am depus moţiunea de cenzură”, a declarat Grindeanu, care a mulţumit partenerilor sociali, care au contribuit cu propuneri la textul documentului, potrivit News.ro.

El a susţinut că ”Guvernul actual este un dezastru pentru români şi pentru firnele româneşti”, iar PNRR este un dezastru.

”Au fost înghetaţe pensiile, au fost înghetaţie salariile, au fost îngheţate alocaţiile, iar pe partea cealaltă, în PNRR, vedem doar reforme catastrofale pentru România şi bani foarte mulţi pentru clientela lor politică. Românii, în aceste luni, au sărăcit, doar în mintea premierului Cîţu românii o duc mai bine. Aproape s-au dublat facturile la energie, preţul pe litrul de benzină a ajuns la şase lei, 70% dintre români spun în acest moment că România merge într-o direcţie greşită. Sperăm că printre cei 70% să se găsească şi parlamentari ai actualei coaliţiei de guvernare care să voteze”, a adăugat el.

Grindeanu: Premier extrem de arogant, să stea de acum încolo de veghe în lanul de lavandă

Grindeanu a făcut un apel la parlamentarii din coaliţia de guvernare să trimită în istorie un premier arogant, care de acum încolo poate să stea “de veghe în lanul cu lavandă”.

El a comentat şi faptul că parlamentarii din coaliţie nu vor vota la moţiune.

“Asta arată o teamă, o teamă inclusiv faţă de proprii parlamentari, care iată în acest moment probabil că unii dintre ei se regăsesc în acest procent de 70%. Aş face un apel la ei să facă ceea ce este corect pentru România şi anume să trimită în istorie acest premier extrem de arogant şi care poată stea de acum încolo de veghe în lanul cu lavandă că tot am văzut că a ajuns cu vaccinarea în lanul de lavandă. E un apel pe care îl facem, probabil că moţiunea va fi votată săptămâna viitoare pe calendarul pe care îl vom avea, până atunci alături şi de alţi parlamentari, şi din arcul guvernamental, sperăm ca această moţiunea, pentru binele României, să treacă”, a afirmat prim-vicepreşedintele PSD.

Întrebat dacă au avut loc discuţii cu parlamentari, chiar şi cu cei din coaliţia de guvernare, pentru a vota această moţiune, Sorin Grindeanu a răspuns: “S-au purtat negocieri în această perioadă de către preşedintele partidului. Din câte ştiu, şi ştiu bine, probabil colegii de la AUR vor vota această moţiune, probabil vor fi colegi parlamentari şi din grupul minorităţilor care vor vota această moţiune. În ceea ce priveşte parlamentari din arcul guvernamental, nu aş vrea să intru în amănunte, dar cred că tot ceea ce înseamnă această guvernare Cîţu îi pune, cel puţin pe o parte importantă din parlamentarii PNL într-o situaţie extrem de dificilă pentru că pe de o parte realizează că acest guvern este un dezastru, pe de altă parte şi-ar dori ca PNL să rămână la guvernare”.

Sorin Grindeanu şi-a exprimat speranţa ca, spre binele României, moţiunea să treacă.

Sorin Grindeanu a reiterat că Alexandru Rafila este propunerea PSD pentru postul de premier.

Care este procedura urmată de o moțiune de cenzură

Conform articolului 113 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.

Conform aricolului 93 din Regulamentul activităţilor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii.

Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
Votul asupra moţiunii de cenzură este secret, cu bile, şi se exercită în prezenţa a jumătate plus unu din numărul parlamentarilor.

Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here