Accident TERIBIL în Ialomiţa. Doi oameni au murit pe loc/ Imagini de la fața locului

Un accident grav a avut loc, sâmbătă, în judeţul Ialomiţa. Doi oameni au murit pe loc, iar o a treia persoană a fost transportată de urgenţă la spital.

Tragedia s-a petrecut pe DN2A, în localitatea Misleanu. La faţa locului au intervenit de urgenţă două echipaje al SAJ Ialomița-substația Slobozia.

Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru două persoane, acestea fiind declarate decedate. Şoferul autoutilitarei, un bărbat n vârstă de 34 de ani a fost găsit conştient şi a fost transportat la spital.

Din cauza accidentului, traficul în zonă este blocat. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut tragedia.

Un alt accident s-a petrecut sâmbătă dimineaţă, pe A1, lângă Piteşti. De data aceasta, doi oameni, soţ şi soţie, au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina pe un parapet.

Aceștia erau din București și mergeau în pelerinaj la Arsenie Boca. În apropiere de Pitești, într-o curbă periculoasă, șoferița a pierdut controlului volanului din cauza vitezei, și au ajuns pe un parapet din beton. Ei au rămas încarcerați, iar după ce au fost scoși au fost preluați de ambulanțe și dusi la spitalul din Pitești cu multiple traumatisme.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here