FOTO: Accident feroviar într-o localitate din Caraș-Severin. O ambulanță de transport dializă a fost lovită de tren

Un accident feroviar a avut loc, miercuri dimineață, într-o localitate din Caraș-Severin.

Potrivit ISU Caraș-Severin, prin apel 112 pompierii au fost anunțati despre producerea unui accident feroviar pe raza localității Căvâran.

Din primele date, o ambulanță privată de transport dializă, în care se afla doar șoferul a fost lovită la trecerea de nivel cu cale ferată, de trenul de pasageri IR 9572, care circula pe ruta Timișoara – Caransebeș.

Nu se înregistrează victime, șoferul ambulanței a fost evaluat de personalul SAJ și refuză transportul la spital iar toți cei 20 pasageri, aflați în garnitura de tren, au fost evaluați medical de echipajul SMURD, niciun pasager neavând nevoie de îngrijiri medicale.

Conform sursei citate, la locul accidentului s-au deplasat de urgență două echipaje de pompieri militari cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, o ambulanță SAJ și un echipaj IPJ.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here