Procurorii DIICOT Ploieşti şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Ploieşti au efectuat, miercuri, trei percheziţii domiciliare pe raza judeţului Ialomiţa la locuinţele unor persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism, una dintre persoanele racolate pentru practicarea prostituţiei fiind minoră.
Potrivit unor comunicate emise de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova şi DIICOT, din cercetări a rezultat faptul că, în perioada februarie-iulie 2021, persoanele bănuite ar fi racolat mai multe femei, în vederea exploatării sexuale, urmărind obţinerea de foloase materiale. În activitate, pe fondul unor promisiuni de consolidare a unei relaţii afective şi asigurarea unui trai mai bun, unul dintre bărbaţi ar fi implicat şi o minoră.
Femeile racolate şi-ar fi oferit serviciile sexuale în municipiile Ploieşti şi Constanţa, iar suspecţii şi-au însuşit în totalitate veniturile obţinute din această activitate, spun anchetatorii.
La sediul DIICOT Ploieşti, au fost duse, în vederea audierii, şapte persoane.
Suportul activităţilor a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, iar în activităţile desfăşurate au fost angrenaţi poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomiţa şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ialomiţa.
Sursa: romania24.ro