Modificări la starea de alertă. Raed Arafat: Certificatul de trecere prin boală, valabil 180 de zile

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că certificatul de vindecare pentru COVID este valabil 180 de zile, de la 90 de zile cât era până în prezent, urmând ca această prevedere să vină în concordanţă cu certificatul digital şi cu abordarea europeană în această privinţă.

“Astăzi a fost prelungită starea de alertă pentru încă 30 de zile. În cele care au fost aprobate au fost realizate unele modificări pe care le anunţ acum. Poate cea mai importantă modificare îi vizează pe cei care au trecut prin boală. Până acum, noi am mers între 14 – 90 de zile, urmează să fie modificat de 14 la 180 de zile, ca să vină în concordanţă cu OUG privind certificatul digital şi abordarea europeană”, a declarat Arafat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, potrivit news.ro.

El a prezentat şi alte modificări realizate în privinţa prelungirii stării de alertă. “Activităţile instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii speciale destinate activităţilor cultural-artistice în aer liber se permite până la o mie de persoane, pe scaune. La organizarea de evenimente private, nunţi, botezuri, suprafaţa pe persoană scade de la patru la doi metri ca să fie toate la fel, că aveam unele doi şi unele patru metri, acum o să fie doi metri pătraţi. La organizarea de evenimente private aferente, mesele festive, din nou doi metri în loc de patru. La locurile de joacă pentru copii nu se va mai solicita ca însoţitorii să fie vaccinaţi”, a precizat Arafat.

Şeful DSU a mai transmis că la exteriorul restaurantelor nu va mai fi valabilă regula de şase persoane la masă din momentul în care aceasta este eliminată şi în interior.

Raed Arafat a afirmat că în privinţa tulpinii Delta, România se află într-o situaţie controlabilă, dar că prin mobilitate şi mersul în alte ţări, este posibil să se înregistreze o creştere a cazurilor cu această tulpină şi în ţara noastră.

“Varianta Delta este în creştere ca preponderenţă în toată lumea, nu numai în România, vedem că e în creştere aproape în toată Europa şi vedem că în unele zone impactul este mai mare deja. La noi, din fericire, încă suntem într-o situaţie controlată şi într-o situaţie foarte bună la acest moment, dar prin mobilitatea şi prin ieşirea din ţară şi mersul în alte ţări unde varianta Delta este prezentă, este posibil să fie în următoarea perioadă din ce în ce mai mult creştere pe linia variantei Delta.

Acum, măsurile care se iau, toate sunt condiţionate de incidenţă. Adică măsurile care se relaxează, dacă creşte incidenţa din nou, revenim la măsurile care se aplicau pe incidenţe. Pentru data de 1 august, nu pot să vă spun la acest moment ce alte măsuri se vor lua, dar clar este o ţintă data de 1 august după o analiză a situaţiei epidemioligice în România şi pandemice din lume”, a afirmat Arafat.

El a reamintit că vaccinarea este singura soluţie pentru prevenirea unui impact grav al infectării cu această tulpină.

”Rămânem pe recomandarea că vaccinarea rămâne singura soluţie pentru cel puţin a evita un impact grav al infectării şi acest lucru se vede în alte ţări unde, chiar dacă a crescut numărul cazurilor acolo semnificativ, totuşi impactul pe secţiile de terapie intensivă nu este la fel ca înaintea vaccinării şi cei vaccinaţi care fac variante noi sunt mult mai puţini decât cei care nu sunt vaccinaţi.

Rămâne recomandarea că vaccinarea este soluţia pentru a evita un val patru grav şi, normal, nimeni nu poate să garanteze care va fi mersul lucrurilor în următoarea perioadă, este posibil să fie o creştere, este posibil să fie o creştere contralabilă cum a fost până acum, totul depinde şi de noi, şi de respectarea regulilor minime de sănătate care există”, a explicat Arafat.

Întrebat dacă România poate evita valul patru al infectării cu COVID, şeful DSU a răspuns: “Nu pot spune acest lucru, nimeni nu poate spune că putem evita cu totul, adică să nu apară nimic, mai ales că România nu trăieşte într-o bulă de sticlă. Călătorim, ne mişcăm, este mobilitate şi spre România şi dinspre România în alte părţi şi mai ales în perioade de concedii. Să spunem că vom evita 100% şi vom rămâne în situaţia actuală, care este foarte favorabilă, nu cred că cineva poate garanta acest lucru. Însă să putem să avem o situaţie controlabilă, mai ales prin creşterea numărului celor care au imunitate şi sunt vaccinaţi, asta da, este posibil”.

Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here