Doi șoferi din Olt, prinși pe picior greșit la volan. Ambii s-au ales cu dosar penal

Doi bărbați din Olt au fost depistați, zilele trecute, în timp încălcau legea la volan.

Este vorba de un bărbat din Corabia, care a condus fără permis, și unul din Izbiceni, care a fost depistat băut la volan.

Pe numele bărbatului din Corabia s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere.

„La data de 09 iulie a.c, în orașul Corabia, a fost depistat un bărbat, de 28 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, fără a deţine permis de conducere. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul i-ar fi fost încredințat de un bărbat, de 37 de ani, din orașul Corabia”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.

Șoferul din Izbiceni a fost depistat în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acesta a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here