Cine este bărbatul care a spulberat cu șalupa un caiac cu patru sportivi, la Orșova

Bărbatul aflat la cârma șalupei care a spulberat un caiac pe Dunăre, în zona localității Orșova, este un fost angajat al Poliţiei de Frontieră. Bărbatul este cercetat în libertate pentru vătămare corporală din culpă.

Patru sportivi – cu vârste între 14 şi 16 ani – se aflau în caiacul care a fost izbit în plin de ambarcaţiunea care înaintează cu viteză pe Dunăre. După impact, toţi cad în apă. Unii sunt loviţi. Caiacul este rupt în două.

Cel care filmează dintr-o altă barca se îndreaptă spre ei ca se le acorde primul ajutor. Copiii înoată să se salveze.

Bărbatul care conducea ambarcaţiunea care a lovit caiacul nu schiţează niciun gest ca să evite accidentul. După ce trece peste copii, nu opreşte.

Sportiv: “Noi am încercat să plecăm, să ocolim, dar el nu a vrut să ne ocolească, să treacă pe lângă noi, tot drept spre noi a ţinut-o. Şi după ce a dat în noi nu s-a oprit, tot în faţa a plecat.”

Adolescenţii care se aflau în caiac sunt elevi la un club sportiv din Orşova. Se antrenau împreună cu alţi colegi. După accident au fost examinaţi de medici. Niciunul nu are răni grave.

Alexandru Ghitoacia, antrenor CSS Orșova caiac-canoe: “Nu pot să îmi dau seama cum nu a putut să vezi un caiac de 11 metri cu patru persoane în el.”

Ilie Bănăduc, antrenor CSS Orșova: “De ani de zile, unde noi facem pregătire, unde este cel mai mare centru de pregătire de canotaj este un haos total. Din cauza acestor ambarcaţiuni care circulă şi ne aruncă în maluri.”

Autorităţile din Orşova susţin că se gândesc să mute pontoanele de unde pleacă şalupele în croaziere. În urma unui control făcut de Apele Române ar fi reieşit că platformele sunt ilegale.

Marius Stoica, primar Orșova: ”În următoarea perioadă, cei care îşi desfăşoară această activitate de agrement nautic, cu şalupe de mare viteză, nu mai au ce să caute pe golful Cernei. Sunt tot felul de entităţi, ori persoane fizice, ori firme, care le-au construit şi nu s-au gândit probabil decât la o îmbogăţire grabnică.”

Bărbatul care conducea ambarcaţiunea care a lovit caiacul a fost identificat de poliţie. Este un localnic cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here