Accident grav în Dâmbovița. O șoferiță începătoare a intrat cu mașina pe contrasens după ce s-a uitat în telefon

La 18 ani, fără experiență la volan, o șoferiță a provocat un accident pe un drum județean din Dâmbovița.

Tânăra le-a spus polițiștilor că, pentru o clipă, și-a îndreptat privirea spre telefon, moment în care a intrat cu mașina pe celălalt sens de mers și a lovit un taximetru.

În urma impactului, cinci oameni au fost răniți, doi dintre ei fiind în stare gravă.

Vinovată de accidentul care a avut loc în comuna Gura Ocniței ar fi tânăra de 18 ani, arată primele date. Într-o clipă de neatenție, mașina condusă de față a ajuns pe celălalt sens de mers, unde a izbit în plin taximetrul.

Proprietarul taximetrului“Venea dinspre Târgoviște, avea și două pasagere în mașină, iar fata cu mașina asta neagră. A răspuns la telefon, ce am auzit din declarațiile ei, pe care le dădea domnilor polițiști, a pătruns pe contrasens, frontal l-a lovit pe băiatul meu.”

Rudă răniți“Fata asta zice că a fost de vină. Toată lumea spune că era cu ochii în telefon.”

Bărbat“Din cauza telefoanelor. Stau tot timpul cu telefoanele la ureche.”

În urma impactului puternic, șoferița a rămas captivă în vehicul și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Fata era împreună cu o prietenă, iar în mașina izbită se aflau conducătorul auto și doua femei.

Adrian Șerban, comandant Detașament Pompieri Moreni
: “A rezultat și vătămarea altor patru victime. Toate cele cinci victime au fost transportate către UPU Târgoviște.”

Cele cinci victime, printre care două în stare gravă, au fost preluate de echipajele de la Ambulanță și transportate la Spitalul Județean din Târgoviște, pentru îngrijiri și investigații.

Polițiștii au deschis o anchetă, iar la finalizarea acesteia urmează să stabilească exact cine se face vinovat de producerea accidentului.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here