Calendar Ortodox 22 iulie 2021. Una dintre cele mai mari sfinte din istorie. Multe românce îi poartă numele

Calendar Ortodox 22 iulie 2021. Este vorba despre Sfânta Maria Magdalena, născută în Magdala, un sat pescăresc care se afla pe țărmul vestic al Lacului Ghenizaret.

Tradiția creștină ne transmite că Sfânta Maria Magdalena fost vindecată de șapte duhuri rele de către Hristos. În urma minunii respective, aceasta a decis să îl urmeze pe Mântuitor.

Totodată, această mare sfântă a participat la răstignirea Mântuitorului și a fost prima care a aflat de la un înger de învierea Sa.

De asemenea, învățăturile creștine transmite că Maria Magdalena a propovăduit numele lui Hristos și în Roma, unde l-ar fi convertit pe împăratul Tiberiu. Mai apoi, aceasta ajunge și în Efes, pentru a îl ajuta pe Sfântul Ioan Evanghelistul să vestească Evanghelia.

Aparent, aceasta ar fi fost îngropată în peștera unde Cei Șapte Tineri au dormit somnul de sute de ani. Aceștia sunt amintiți de către Biserică în ziua de 4 august. Trebuie menționat că racla cu mâna stângă a Sfintei Maria Magdalena se află la Mănăstirea „Simonos Petra”, în Sfântul Munte Athos.

În iconografie, Sfânta Maria Magdalena este înfățișată drept o femeie mironosiță, care poartă un vas cu mir. Totuși, aceasta nu trebuie asociată cu „femeia păcătoasă”, fiind una dintre acele femei care s-au dus la mormântul Mântuitorului, pentru a-I atinge trupul.

Acesta este troparul Sfintei Maria Magdalena, rugăciune bună de rostit în această zi: „Lui Hristos, Cel Ce pentru noi S-a născut din Fecioară, Cinstită Maria Magdalena, ai urmat şi ai păzit îndreptările şi legile Lui. Pentru aceasta, astăzi, preasfinţită pomenirea ta prăznuind, te lăudăm cu credinţă şi te cinstim cu dragoste.”

De asemenea, Calendarul Ortodox ne arată că astăzi este cinstită și Sfânta Muceniță Marcela din Chios.

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here