Mai multe localități din Olt, sub atenționare de vreme severă imediată: ploi, vijelii și grindină. Care zone sunt vizate

Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri seară, o atenționare nowcasting de ploi, grindină și vijelii pentru mai multe localități din Olt.

Este vorba de Scornicești, Potcoava, Colonești, Verguleasa, Vulturești, Teslui, Cungrea, Spineni, Poboru, Bărăști, Sârbii – Măgura, Priseaca, Leleasca, Optași-Măgura, Tătulești și Oporelu.

„Se vor semnala, local, averse ce vor depăşi 20…25 l/mp, grindină de dimensiuni mici, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului”, se arată în atenționarea meteorologică.

Atenționarea a fost valabilă de la ora 21.00 la ora 22.00.

La Slatina și în alte localități vântul puternic a făcut ravagii, rupând crengi de copaci. Pompierii intervin deja pe mai multe străzi din municipiul-reședință de județ, dar și în Scornicești – satul Bircii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here