Cum să nu fii victima violenţei domestice. Oamenii legii din Olt, acțiuni de informare a cetățenilor

Acțiune a oamenilor legii din cadrul compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în cadrul campaniei ”Uniți împotriva violenței!”.

Scopul campaniei îl reprezintă informarea populației cu privire la formele de manifestare a violenţei, modalităţile de prevenire a acesteia, precum şi măsurile care se iau pentru pre-întâmpinarea unor astfel de fapte.

„În perioada 28 iulie 2021 – 01 august 2021, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost desfășurate activități de prevenire în cadrul acestei campanii, precum si activități de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului, în  municipiul Slatina și orașele Balș, Scornicești și Potcoava împreună cu efective de polițiști din cadrul polițiilor municipale si orașenești și în colaborare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.

În ziua de 28 iulie 2021, în orașele Potcoava și Scornicești, au fost realizate  întâlniri în cadrul societăţilor comerciale, unde sunt angajate cu preponderență femei, posibile victime ale violenţei domestice – genul de infracțiune abordat fiind: abuzul emoțional, fizic și  familial (92 beneficiari).

În ziua de 30 iulie 2021 pe raza Municipiului Slatina au fost desfășurate activități informativ-preventive a furturilor din locuințe, creșterea  gradului de siguranță  a categoriilor de persoane vulnerabile, fiindu-le oferite sfaturi preventive pe linia prevenirii furturilor de/din auto, din locuinţe, din buzunare. Au fost  distribuite materiale informative(pliante), beneficiarii acțiunilor fiind în număr de 280”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

De asemenea, în zilele de 31 iulie 2021 și 01 august, au fost desfășurate activități informativ-preventive a violenței domestice în  orașul Balș, ocazie cu care persoanelor prezente le-au fost distribuite materiale cu sfaturi preventive privind legislaţia în domeniu, instituţiile abilitate în prevenirea violenţei domestice, dar şi drepturile victimelor acestui gen de infracţiuni, beneficiari acțiunilor fiind în număr de 200.

Sfaturi și recomandări:

Ce poţi face dacă eşti victima violenţei domestice?

Să-ţi faci un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care poţi discuta despre abuz, care îţi pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care te pot consilia şi sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces şi cărora le poţi da spre păstrare documentele tale importante, bani etc, numerele de telefon la care poţi apela la nevoie, lista cu obiectele de care ai nevoie în cazul în care trebuie să pleci.

Să te prezinţi imediat la Poliţie pentru a depune plângere. În situaţia în care poliţiştii constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică emit un ordin de protecţie provizoriu, pe o durată de până la 5 zile.

Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie pe o durată de până la 6 luni.

Să te prezinţi la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresiune şi obţinerea certificatului medico-legal. Încadrarea juridică a faptei se face în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale.

Să te adresezi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor.

Cum să nu fi victima unei infracțiuni de furt:

Nu îţi lăsa niciodată geanta, bagajele sau alte bunuri nesupravegheate în locuri publice.

Când ai posibilitatea, plănuieşte-ţi plecările şi ieşirile în oraş. Evită zonele neiluminate sau izolate, mai ales după căderea întunericului. Manifestă atenţie la cine se află în preajma ta.

Nu îţi ţine bunurile în acelaşi loc. Dacă ai cheile, portofelul, actele de identitate în aceeaşi geantă sau acelaşi buzunar, creşte riscul ca actele/documentele tale  să fie furate sau locuinţa ta să fie „vizitată“ de hoţi.

Nu îţi etala bunurile de valoare pe care le ai cu tine. Fii discret. Bijuteriile scumpe, telefoanele mobile, tabletele sau camerele video/foto pot atrage o atenţie nedorită.

O geantă atârnată neglijent pe umăr, este o „invitaţie” pentru hoţi. Ţine pe cât posibil bagajul aşezat în faţa ta.

Bunurile electronice, cum sunt telefoanele, tabletele sunt tentante pentru hoţi. Fii atent la ce se întâmplă în jurul tău când le foloseşti.

Când eşti la cumpărături şi foloseşti un cărucior, nu aşeza niciodată portofelul sau geanta deasupra cumpărăturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here