Un grav accident rutier s-a produs, marți dimineață, în județul Mureș, după ce un autoturism în care se aflau cinci tineri a căzut într-o râpă, de la aproximativ 6 metri înălțime.
Potrivit ISU Mureș, cumplitul accident rutier s-a produs între localitățile Isla și Damieni.
Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș, Garda de Intervenție Miercurea Nirajului, SVSU Vărgata, două ambulanțe SMURD și o ambulanță SAJ.
A fost vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă și a căzut într-o râpă la o diferență de nivel de aproximativ 6m.

În interiorul autoturismului se aflau cinci persoane, două victime de sex feminin au fost găsite încarcerate, în stare gravă.
Alte trei victime de sex masculin care s-au autoevacuat, una de cod roșu și două de cod galben, toate cinci cu vârsta de aproximativ 18 ani.
Pompierii militari au intervenit de îndată pentru extragerea victimelor încarcerate și predarea acestora echipajelor de prim ajutor aflate la locul intervenției.
Toate victimele au fost preluate și transportate la UPU SMURD Târgu Mureș.
Sursa: romania24.ro




































