Vaslui: Două femei care au tocmit un „asasin” pentru a-l ucide pe soțul uneia dintre ele, condamnate la închisoare

Femeile din Vaslui care au tocmit un asasin pentru a-l ucide pe soțul uneia dintre ele au fost condamnate la închisoare.

Pedepsele sunt însă numai de doar doi ani de închisoare, pentru că atât prevede Codul Penal pentru infracțiunea pentru care au fost judecate.

Femeile, din comuna Pogana, Vaslui, au primit câte doi ani de închisoare pentru infracțiunea de „încercarea de a determina o persoană, prin constrângere sau corupere, să comită o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani” care, potrivit Codului Penal, „se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă” arată publicația Vremea Nouă.

Maria Bichineț, de 73 de ani și fiica sa, Laura Lefter, de 30 de ani, se află deja în Penitenciarul Bacău, arestate preventiv, iar durata detenției preventive va fi scăzută din pedeapsă, la momentul în care aceasta va rămâne definitvă, pentru că au fost condamnate de o primă instanță, a Judecătoriei Bârlad.

În urma anchetei polițiștilor și procurorilor, rezultă că i-ar fi dat 5.000 de lei unui văr pentru a-l ucide pe soțul tinerei. Maria Bichineț și Laura Lefter ar fi vrut ca Gheorghe Lefter să fie dus și spânzurat în pădure.

Numai că vărul tocmit pentru asasinat s-a speriat și a anunțat Poliția, astfel că femeile au fost reținute. Doi polițiști sub acoperire, împreună cu cel care trebuia să-l spânzure într-o pădure pe bărbatul de 40 de ani, s-au dus la cele două femei, reușind astfel să le prindă în flagrant delict.

Concret, cele două femei, bucuroase că are cine le duce planul la bun sfârșit, le-au dat un avans de 1.500 de lei, spunându-le în detaliu cum să îl omoare pe bărbat, și au fost imediat imobilizate de polițiștii de la Crima Organizată Vaslui.

Ele își doreau ca bărbatul să moară, ca să moștenească averea – cele două case din gospodărie care erau pe numele bărbatului de 40 de ani care urma să fie asasinat. Crima trebuia să aibă loc pe 31 martie.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here