FOTO: Anexă gospodărească distrusă într-un incendiu provocat de un scurtcircuit în județul Botoșani

Un incendiu violent a izbucnit, marți dimineață la o anexă gospodărească aflată într-o localitate din județul Botoșani.

Potrivit ISU Botoșani, o clădire unde erau amenajate un adăpost de animale și o magazie de lemne a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, într-o gospodărie din comuna Lozna.

Aproape patru ore au intervenit pompierii militari din Dorohoi și voluntarii din comună pentru a stinge incendiul.

Alarma s-a dat puțin după ora 06.00. Când s-a produs incendiul, proprietarul dormea în casa situată la aproximativ patru metri de anexă.

Vecinii au fost cei care l-au trezit și au chemat pompierii.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și membri Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Lozna, cu un buldoexcavator.

Aceștia au constatat că anexa ardea în totalitate și au intervenit prompt ca flăcările să nu se extindă și la casă. Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile (circa șapte tone lemn de foc, trei tone rogoz) care întreținea arderea și favoriza propagarea flăcărilor. În incendiu, au ars și zece găini.

Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here