Un urs a fost ucis ilegal în județul Dâmbovița. Polițiștii au deschis dosar penal pentru braconaj

Doi bărbați, în vârstă de 39, respectiv 44 de ani, au fost surprinși, pe 21 august, de către polițiștii din orașul Fieni, județul Dâmbovița, în timp ce transportau un urs braconat, după ce animalul fusese prins într-o capcană neautorizată. Un dosar penal a fost deschis în acest caz.

“La data de 21 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, împreună cu paznicii de vânătoare, au surprins, în comuna Runcu, doi bărbați de 39 și 44 de ani, în timp ce transportau un exemplar din specia urs pe care l-ar fi braconat prin folosirea unei capcane neautorizate.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cei doi ar fi fost ajutați la transport și de un alt bărbat de 74 de ani.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 44 și art. 42 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006”, arată un comunicat de presă al IPJ Dâmbovița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here