Măsuri restrictive în mai multe localități din Olt. Copiii care au împlinit 5 ani, obligați să poarte mască în apropierea unităților de învățământ

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a impus, azi, măsuri restrictive în localițile unde rata de infectare cu coronavirus este ridicată.

Este vorba de localitatea Fărcașele, unde rata de incidenţă este de 3,84/1.000 de locuitori.

„Pentru această localitate se aplică, începând cu data de 14.09.2021, pentru o perioadă de 14 zile, pe lângă măsurile prevăzute de anexele nr. 2 și 3 din H.G. nr. 932/2021, și următoarele măsuri specifice:

  1. se interzice organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte
  2. se interzice organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale
  3. se interzice organizarea de activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber
  4. este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.);
  5. este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor;
  6. activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
  7. este interzisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;
  8. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;
  9. este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc”, transmite Prefectura Olt.

Și în Obârşia (rata de incidenţă – 2,95/1.000 de locuitori), Schitu (rata de incidenţă – 2,38/1.000 de locuitori), Tufeni (rata de incidenţă – 2,33/1.000 de locuitori) şi Corbu (rata de incidenţă – 2,28/1.000 de locuitori) se impun măsuri restrictive.

„Pentru aceste localităţi se aplică, începând cu data de 14.09.2021, pentru o perioadă de 14 zile, pe lângă măsurile prevăzute de anexele nr. 2 și 3 din H.G. nr. 932/2021, și următoarele măsuri specifice:

  1. în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  2. organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
  3. se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună;
  4. se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior cu respectarea normelor de protecţie sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;
  5. se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  6. se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) până la capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV-2;
  7. se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior şi de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;
  8. se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică;

– se permite organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de   maximum 100 de persoane, cu respectarea următoarelor măsuri:

  1. a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;
  2. b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia;
  3. c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;
  4. d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei;
  5. e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
  6. activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00 dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  7. activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare”, mai transmite sursa citată.

Totodată, având în vedere trendul ascendent constant al cazurilor confirmate cu infecția Covid-19, cât și creșterea numărului de localități unde incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 1/1.000, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a hotărât, la propunerea Direcției de Sănătate Publică Olt, instituirea obligației de purtarea măștii, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani în proximitatea tuturor unităților de învățământ din județul Olt, până la o distanță de 50 de metri de intrarea în perimetrul școlii.

Conform datelor transmise de către Direcţia de Sănătate Publică Olt, incidenţa cumulată la 14 zile în judeţul Olt, ieri este de 0,853/1.000 locuitori, iar în 53 de localităţi nu a fost înregistrat niciun caz pozitiv COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here