O nevăzătoare și-a rupt piciorul după ce a căzut într-o groapă nesemnalizată din Cluj-Napoca

O femeie nevăzătoare și-a rupt piciorul după ce a căzut într-o groapă nesemnalizată din Cluj-Napoca și vrea acum să dea în judecată primăria.

Femeia nevăzătoare a dat de înțeles că vrea să dea în judecată responsabilii și caută în acest moment două domnișoare care au ajutat-o să iasă din groapa în care a căzut. În zonă se desfășoară un amplu proiect de modernizare a străzilor și trotuarelor, scrie Monitorul de Cluj.

„Sunt o persoană nevăzătoare. În data de 13 septembrie, în jurul orei 18:30, am căzut într-o groapă nesemnalizată în Cluj-Napoca, la intersecția străzii Petofi Sandor cu Bulevardul 21 Decembrie 1918. M-am ales cu o fractură la gleznă. Caut două domnișoare care m-au ajutat să ies din groapă. Vă rog să distribuiți postarea poate reușim cumva să le găsim. Am mare nevoie de ele ca martori. Vă mulțumesc!”, a transmis femeia pe rețelele de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here