Acasă Local Actualitate Accident TERI...

Accident TERIBIL pe DN 65, în Olt. O femeie a intrat cu mașina într-un cap de pod. Victima, la spital/ VIDEO+FOTO

O femeie de 39 de ani a ajuns la spital, duminică după-amiază, după ce autoturismul pe care în conducea a intrat într-un cap de pod.

Coliziunea, extrem de puternică, a avut loc pe DN65, între localitățile Valea Mare și Jitaru.

La fața locului au intervenit pompierii din Scornicești, cu o autospecială de descarcerare, și un echipaj SMURD, care a preluat victima și a transportat-o la spitalul din Slatina.

„Pompierii Stației Scornicești, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD, au intervenit pe Drumul European 574, în zona localității Jitaru, la un accident rutier.

În accident a fost implicat în sigur autoturism, în care se afla o persoană de sex feminin.

Paramedicii SMURD au asistat victima, în vârstă de 39 de ani, din comuna Găneasa și au transportat-o la UPU Slatina, conștientă, cu dureri în zona bazinului și abdomenului și dureri la membrul inferior drept.

Pompierii au acționat și pentru spălarea carosabilului de resturile rezultate în urma evenimentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.