Cîțu spune că va avea grijă ca deputații PNL să voteze certificatul verde pentru angajați, după ce legea a fost respinsă în Senat

Premierul interimar Florin Cîţu, preşedinte al PNL, a declarat miercuri că va avea grijă ca deputații liberali să fie prezenţi la dezbateri şi să voteze proiectul privind obligativitatea prezentării la locul de muncă a certificatului digital COVID-19, după ce proiectul a fost respins de Senat. 

Precizările au fost făcute după ce plenul Senatului a respins, miercuri, proiectul potrivit căruia personalul unor unităţi publice şi private este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital privind COVID-19. Doi senatori PNL George Scarlat și Alexandru Nazare s-au abținut la vot. Pentru ca legea să fie adoptată de Senat mai erau necesare două voturi în plus.

„Am aflat că deşi am votat pentru introducerea certificatului verde în forma în care este acum la Senat, proiectul nu a trecut. Vom continua la Camera Deputaţilor. Este un proiect important, care trebuie aprobat, care ajută România să depăşească acest moment şi voi avea grijă ca la Camera Deputaţilor parlamentarii PNL să fie prezenţi, să voteze tot”, a arătat premierul într-o declaraţie acordată presei.

Proiectul a fost respins de Senat cu 67 de voturi „pentru” și 60 de voturi „împotrivă”. Pentru adoptare, fiind vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi. PSD și AUR au votat împotriva proiectului de lege.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here