Labă

Era, cândva, demult, acum vreo 40 de ani. Lucram la fostul Centru de Cercetări și Proiectări care se afla în clădirea școlii cu două etaje de lângă gară. M-a chemat șeful și mi-a spus că va trebuit să merg cu tovarășul inginer Popescu la IPA să vadă niște cuptoare din turnătorie și apoi să venim înapoi să vedem ce documentație avem în arhivă.

Un bărbat tânăr cu fața mare, zâmbitoare, mi-a întins mâna și s-a recomandat:

– Labă!

– Talpă! I-am răspuns eu. Pe drum tot el a redeschis discuția.

– Chiar te cheamă Talpă?

– Ee, cum te cheamă și pe tine Labă, așa mă cheamă și pe mine Talpă.

– Atunci, zi-mi Ion.

– Iar pe mine mă cheamă Gheorghe.

Am pierdut noi cam mult prin uzină căci Ion se oprise pe la toate cuptoarele, și pe la cele de obținere a aliajelor, și pe la cele de tratament, iar când am ajuns la „Steaua” l-am întâlnit pe Nae Truță, pe care-l cunoșteam amândoi, și am lungit discuțiile despre cuptoate și despre aliaje la „Cireșica”, iar eu am pierdut trenul pentru Drăgășani, de unde trebuia să merg a doua zi la Glăvile la parastasul de șase săptămâni al Marianei care murise într-un accident stupid, o călcase o mașină pe o trecere de pietoni de la „Cuptorul de Aur”.

Atunci Ion, generos cum era el, mi-a propus să merg cu el a doua zi dimineața până la Drăgășani de unde aveam autobuz către Glăvile. El zicea că trebuia să meargă și el până la ai lui la Gușoeni.

Ion Popescu-Laba, exerciții de virtuozitate

Dar am ajuns cu întârziere la Drăgășani de unde plecase autobuzul, iar Ion a zis că o să-l prindă până la Crețeni, am plecat noi în urmărirea autobuzului, și cum nu l-am prins, am ajuns la cimitirul din Glăvile unde începuse slujba, iar Ion a stat și el și la parastas căci îl cunoștea pe preot.

Apoi, pe drumul de înapoiere, eu i-am propus să îi plătesc benzina, iar Ion nici nu a vrut să audă:

– Poate că ai face mai bine să mergi pe la ai mei pe la Gușoeni și ne înapoiem împreună la Slatina, apoi vedem noi.

Așa l-am cunoscut pe generosul Ion Popescu-Labă care mi-a oferit tot ce aveau ai lui la Gușoeni și care mi-a dat pe deasupra și o sticlă de țuică și două de vin apoi am rămas prieteni.

Apoi, anii au trecut, patina timpului și-a pus amprenta peste tâmplele noastre, s-au mai adăugat prieteni, dar alți prieteni au trecut în lumea de dincolo, de unde nimeni nnu s-a mai întors.

La o comemorare a pictorului Spiru Vergulescu

A trecut în lumea de dincolo, loc de odihnă, loc cu verdeață și Delia-Daniela, cea mai iubită soție a lui Ion și l-a lăsat pe această lume să crească exemplar cei doi copii pentru care s-a sacrificat devenind cel mai iubit tată.

Cu generozitate creștină, Ion a donat un teren pentru ridicarea unei biserici în memoria soției lui, și tot el a sponsorizat proiectarea și ridicarea Bisericii Maramureșene din Lemn în cartierul „Progresul” din Slatina.

Ocrotitor al artelor și al artiștilor, mai ales al pictorilor, inginerul Ion Popescu-Labă, a amenajat o sală de expoziții, în apropierea bisericii, unde au expus toți artiștii care au dorit în frunte cu bunul lui prieten Nicolae Truță și continuînd cu George Păunescu, Paul Tudor-Balș, Iulian Segărceanu, Dan Dimulescu, Traian Zorzoliu sau Emilian Nuțu și unde venea cu drag și cu bucurie să vorbească criticul de artă Florin Rogneanu din Craiova.

Între timp, trupul Deliei a fost adus de la Strehareți în cripta bisericii care poartă hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Înălțarea Sfântului Duh”, iar zilele trecute Ion Popescu-Labă a trecut și el în lumea celor drepți și a fost înmormântat în cripta bisericii sale alături de Delia.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 Gheorghe Atanasescu/08 oct. 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here