O femeie în vârstă de 54 de ani din comuna Băcani a murit, miercuri, după ce a fost lovită de un tren de persoane care circula pe ruta Bârlad – Galaţi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Daniel Ungureanu, echipajul medical solicitat să intervină la faţa locului nu a putut face nimic pentru salvarea vieţii femeii, fiind declarat decesul.
„Victima a fost găsit decedată, cu leziuni grave incompatibile cu viaţa. Femeia era împreună cu concubinul ei şi mergeau pe şinele de cale ferată. Când s-a apropiat trenul, bărbatul a sărit, dar victima nu a mai reuşit să se salveze”, a precizat Ungureanu.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Mihaela Manoliu, a declarat, pentru AGERPRES, că poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul, în acest caz fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.