Imagini spectaculoase au fost filmate, noaptea, din mașină, pe Drumul Expres Craiova – Pitești, pe segmentul Piatra Olt – Braneț – Balș.
Pe segmentele de drum aproape finalizate se poate vedea deja marcajul lateral rezonator și panourile antiorbire, iar în zona Podului Saru conducătorii auto vor beneficia de panouri fonoabsorbante.
Pe alte segmente se vede că muncitorii UMB, constructorul care se ocupă de realizarea tronsoanelor ce traversează județul Olt, lucrează și noaptea, camera de luat vederi surprizând o operațiune de asfaltare.
Acest traseu cuprinde trei sensuri giratorii, la intrare spre Piatra Olt (intersecție cu DN65-E 584), la Braneț și la Balș (intersecție cu DN65-E 584).
Constructorul, UMB, companie controlată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, trage tare ca DX12 să fie finalizat pe Tronsonul 2, lotul 1, până la sfârșitul acestui an. În acest sens, el a concentrat pe acest segment circa 1700 de muncitori.
Contractul pentru sectorul Balş – Slatina a fost semnat pentru 1,4 miliarde lei în decembrie 2018, iar lucrările au început în septembrie 2019.
UMB a câștigat și contractele pentru tronsoanele 3 și 4 ale primului drum expres din România.
Sursa video: Youtube/MND
































