Acasă Local Actualitate Când începe ș...

Când începe școala și cum se vor desfășura tezele și examenele. Declarațiile ministrului Educației

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că vacanța nu va fi prelungită și că școala va începe pe 8 noiembrie. În următoarele zile, autoritățile vor decide dacă se vor organiza cursuri cu prezența fizică sau on-line.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat luni că două săptămâni de vacanță reprezintă nivelul maxim care poate fi recuperat fără a modifica programa școlară.

Școala va începe pe 8 noiembrie, a spus ministrul Educației.

Vom avea consultări, vom vedea care va fi modul de deschidere a școlilor, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

Decizia va fi luată în funcție de evoluția ratei de infectare COVID.

Numărul de teze pe care îl vor susține elevii în acest an va fi redus, anunță Sorin Cîmpeanu. Elevii de gimnaziu vor avea 2 teze în loc de 3, iar cei de liceu 3 în loc de 4.

„Astfel, la clasa a 8-a, vom avea în loc de 3 teze doar 2 teze. Deci toți elevii de gimnaziu vor avea doar 2 teze de susținut, cu prezență fizică. Pentru liceu, am redus numărul de teze de la 4 la 3. Această reducere va face obiectul reglementărilor pe care le vom anunța vineri”, declară Cîmpeanu.

De mulți ani, ponderea unei teze este de 25% în media finală a disciplinei corespunzătoare.

„Prin reducerea, și vom reduce numărul de note necesare și anul acesta pentru încheierea mediei la minimum două – dacă vom avea două note și a treia notă teză cu 25%, înseamnă că fiecare notă va avea o pondere de 37,5%, adică o pondere mai mare decât nota la teză. Dar teza, atâta vreme cât am avut foarte multe școli care au funcționat în online și care, din păcate, vor mai funcționa în ordine din motive independente de voința și dorința Ministerului Educației, nota la teză va avea o pondere mai mică în raport cu oricare din notele pe care elevul le va primi”, a adăugat Cîmpeanu.

Ministrul interimar a precizat că tezele vor putea fi susținute începând cu data de 6 decembrie.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.