Circulația va fi îngreunată, azi, pe o stradă din Slatina, din cauza unor lucrări pentru înlocuirea unui capac de canalizare.
Potivit Companiei de Apă Olt, este vorba de strada Sergent Major Dorobanțu Constantin, unde se va circula cu dificultate în intervalul orar 9.30- 14.00.
„Compania de Apă Olt Sediul Secundar Slatina intervine pe strada Sergent Major Dorobanțu Constantin pentru înlocuirea unui capac de canalizare.
În intervalul orar 9.30- 14.00, circulația în zonă, se va desfășura cu dificultate și le recomandăm conducătorilor auto să folosească evite această stradă și să aleagă variante de o ocolire pentru a evita ambuteiajele în trafic.
Vă mulțumim pentru înțelegere”, a transmis CAO.