Ce știm și ce nu știm încă despre Omicron. Cât de eficient este vaccinul în cazul noii variante de Covid

Noua variantă a coronavirusului, numită Omicron, creează panică în lume. Organiazia Mondială a Sănătăţii a anunţat deja că noua variantă reprezintă un risc global „foarte ridicat” şi recomandă ţărilor să se pregătească pentru ce este mai rău. Omicron este cu atât mai periculos cu cât ar putea infecta mai uşor persoanele care au avut deja COVID-19, arată studiile preliminare. 

Mai multe ţări au decis deja impunerea de restricţii suplimentare, iar România a anunţat că va repatria 39 de români aflaţi în zona de risc din Africa de Sud. Aceştia ar trebui să ajungă în următoarele ore în ţară şi vor intra în carantină imediat. În Europa sunt deja cazuri confirmate cu Omicron, dar nimeni nu poate spune încă dacă suntem în faţa unei variante mai agresive a virusului.

Oamenii de știință din Africa de Sud au identificat noua tulpină de SARS-CoV-2, bănuită că s-ar afla în spatele unei creșteri de infectări în Gauteng, cea mai populată provincie a țării, explică AP într-o analiză. Nu este clar unde a apărut pentru prima dată noua variantă, dar oamenii de știință din Africa de Sud au alertat Organizația Mondială a Sănătății în ultimele zile. În prezent a fost observată la călătorii care sosesc în diverse țări, din Australia până în Israel și Italia. Vineri, OMS a desemnat-o drept „variantă de îngrijorare” și a numit-o „Omicron” după o literă din alfabetul grec.

CE ȘTIM DESPRE OMICRON

Ministrul Sănătății din Africa de Sud, Joe Phaahla, a transmis că varianta a fost corelată cu o „creștere exponențială” a cazurilor în ultimele zile. De la puțin peste 200 de cazuri noi confirmate pe zi în ultimele săptămâni, Africa de Sud a sărit la peste 3.200 sâmbătă, majoritatea în Gauteng.

Oamenii de știință au studiat mostre de virus și au descoperit noua variantă. Acum, până la 90% dintre cazurile noi din Gauteng sunt cauzate de Omicron, potrivit cercetătorului Tulio de Oliveira, directorul unui laborator de secvențiere.

DE CE SUNT OAMENII DE ȘTIINȚĂ ÎNGRIJORAȚI DE OMICRON

După ce a convocat un grup de experți pentru a evalua datele, OMS a anunțat că „dovezile preliminare sugerează un risc crescut de reinfectare cu această variantă”, în comparație cu alte variante. Asta înseamnă că persoanele care au contractat COVID-19 și s-au recuperat s-ar putea afla sub riscul de a face din nou boala. Varianta pare să aibă un număr mare de mutații – aproximativ 30 – în proteina spike a coronavirusului, ceea ce ar putea determina un grad mai mare de răspândire.

Sharon Peacock, de la Universitatea Cambridge, care a condus secvențierea genetică a coronavirusului în Marea Britanie, a declarat că datele de până acum sugerează că noua variantă are mutații „consecvente cu o transmisibilitate îmbunătățită”, dar a spus că „semnificația multor mutații nu este încă cunoscută.” Lawrence Young, virolog la Universitatea din Warwick, a descris Omicron ca fiind „cea mai puternică versiune a virusului pe care am văzut-o”, inclusiv schimbări potențial îngrijorătoare toate nemaivăzute până acum la același virus.

CE SE ȘTIE ȘI NU SE ȘTIE DESPRE NOUA VARIANTĂ DE COVID

Oamenii de știință știu că Omicron este diferit genetic de variantele anterioare, inclusiv variantele Beta și Delta, dar nu știu dacă aceste modificări genetice îl fac mai transmisibil sau mai periculos. Până în prezent, nu există niciun indiciu că varianta cauzează o boală mai gravă. Probabil că vor dura săptămâni pentru a stabili dacă Omicronul este mai infecțios și dacă vaccinurile sunt în continuare eficiente împotriva acestuia.

Peter Openshaw, profesor de medicină experimentală la Imperial College din Londra, a spus că este „extrem de puțin probabil” ca vaccinurile actuale să nu funcționeze, menționând că acestea sunt eficiente împotriva altor alte variante.

Chiar dacă unele dintre modificările sale genetice par îngrijorătoare, nu este încă clar dacă vor reprezenta o amenințare pentru sănătatea publică. Unele variante anterioare, cum ar fi varianta Beta, au alarmat inițial oamenii de știință, dar nu s-au răspândit pe cât se temeau aceștia.

„Nu știm dacă această nouă variantă va deveni dominantă în regiunile în care se află Delta”, a spus Peacock de la Universitatea Cambridge. „Încă se analizează evoluția acestei variante acolo unde circulă alte variante.” Până în prezent, Delta este de departe cea mai predominantă formă, reprezentând mai mult de 99% din secvențele trimise către cea mai mare bază de date publice din lume.

Nu există cazuri severe de COVID printre pacienții vaccinați și infectați cu Omicron, a spus Sharon Alroy-Preis, șeful serviciului de Sănătate din Israel. După ce un prim caz cu Omicron a fost confirmat în Israel, experții transmit că vor trece două săptămâni până vor exista date sigure și credibile despre rezistența la vaccin a acestei variantei. Ministrul Sănătăţii spune că Israelul se pregăteşte de ceva timp pentru sosirea unei noi variante. Șeful serviciilor de sănătate publică din Israel, doctorul Sharon Alroy-Preis, a avertizat duminică că riscul de infectare cu varianta Omicron este „foarte mare”, dar a subliniat că, în cazul persoanelor vaccinate care au fost infectate, forma bolii a fost una ușoară, potrivit Haaretz.

CUM A APĂRUT VARIANTA OMICRON

Coronavirusul suferă mutații pe măsură ce se răspândește. Multe variante noi, inclusiv cele cu modificări genetice îngrijorătoare, dispar treptat. Oamenii de știință monitorizează secvențierile pentru a găsi mutații care ar putea face boala mai transmisibilă sau mai mortală, dar nu pot determina acest lucru privind pur și simplu virusul.

Omicron „ar fi evoluat de la o persoană infectată, care nu a putut învinge virusul, dându-i șansa de a evolua genetic”. Într-un scenariu similar varianta Alfa – care a fost identificată pentru prima dată în Anglia – a apărut tot printr-o mutație la o persoană imunocompromisă.

SUNT JUSTIFICATE RESTRICȚIILE DE CĂLĂTORIE IMPUSE DE UNELE ȚĂRI?

Israelul și Japonia interzic străinilor intrarea în țară, iar Marocul a oprit toate călătoriile aeriene internaționale. O serie de alte țări restricționează zborurile din sudul Africii. Având în vedere recenta evoluție a COVID-19 în Africa de Sud, restricționarea călătoriilor din regiune este o decizie „prudentă” și ar câștiga mai mult timp pentru autorități, a declarat Neil Ferguson, expert în boli infecțioase la Imperial College din Londra. Dar OMS susține că astfel de restricții sunt adesea limitate în efect și a îndemnat țările să mențină granițele deschise.

Jeffrey Barrett, director de genetică la Institutul Wellcome Sanger, susține că detectarea precoce a noii variante ar putea însemna că restricțiile luate în prezent ar avea un impact mai mare decât atunci când a apărut pentru prima dată varianta Delta.

„În cazul variantei Delta, a durat multe, multe săptămâni până la valul teribil din India ca să devină clar ce se întâmplă, iar Delta se instalase deja în multe locuri din lume și era prea târziu pentru a mai face ceva în privința asta”, a spus el. „Acum s-ar putea să mai avem timp să facem ceva în acest sens.”

Guvernul Africii de Sud a spus că țara este tratată incorect deoarece are secvențiere genetică avansată și a putut detecta varianta mai repede. A cerut restului lumii să reconsidere interdicțiile de călătorie. Doctorul Matshidiso Moeti, directorul regional al OMS pentru Africa, a felicitat Africa de Sud și Botswana pentru că au informat rapid lumea despre noua variantă.

„Varianta Omicron e detectată în prezent în mai multe regiuni ale lumii iar punerea în aplicare a interdicțiilor de călătorie care vizează Africa atacă solidaritatea globală”, a spus Moeti. „COVID-19 exploatează în mod constant diviziunile dintre oameni. Vom obține mai mult dacă lucrăm împreună pentru soluții.”

Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here