În primul an de mandat, deputatul de Olt Emil Albotă și-a pus semnătura pe 18 inițiative legislative

În aproape un an de zile de când a fost ales deputat de Olt, social-democratul Emil Albotă și-a pus semnătura pe 18 inițiative legislative, alături de colegii săi de partid.

Printre proiectele de lege la inițierea cărora Emil Albotă a participat se numără proiectul de lege pentru completarea art. 23 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (aflat pe masa președintelui României, pentru promulgare), propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 31/1990 privind Legea Societăţilor Comerciale, proiectul pentru modificarea şi completarea alin. (1) al art.29 din Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local și propunere legislativă pentru modificarea art.3 alin.(3) din Legea cooperaţiei agricole nr.566/2004.

Printre cele mai importante inițiative se află și propunerea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termen, dar și propunere legislativă pentru completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

La Senat a fost depusă și un proiect privind regimul juridic al Sitului arheologic Reşca-Romula din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, şi unele măsuri pentru protejarea acestuia.

Majoritatea respectivelor proiecte de află în lucru la comisiile Camerei Deputaților, altele la comisiile de lucru ale Senatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here