Medic chirurg, despre efectele pandemiei: am ajuns să facem o chirurgie a disperării

Medicul chirurg Paul Ichim susține că se confruntă cu din ce în ce mai multe cazuri disperate. „Te întrebi cum de mai sunt în viață”, spune specialistul, care consideră că a ajuns să facă o chirurgie a disperării deoarece neîncrederea în sistemul medical a crescut foarte mult.

Medicul chirurg Paul Ichim anunță că se confruntă cu numeroși pacienți care nu vin la timp la spital.

„Nu credeam să apuc astfel de vremuri, de modul în care-mi fac meseria, de câtă suferință văd, de ce cazuri incredibile și disperate ajung pe mâna noastră. Atmosfera generalizată de neîncredere și de comentare a actului medical a ajuns la cote neimaginabile. Lumea de neîncredere, frică sau nu mai știu ce motiv, stă acasă și vine sau este adusă la spital, în situații biologice de neimaginat, de te întrebi cum de mai sunt în viață. Pur și simplu am ajuns să facem o chirurgie a disperării”, scrie în mesajul medicului gălățean.

Chirurgul Paul Ichim comentează și reacțiile celor care ajung la spital.

„Reacțiile aparținătorilor sunt uneori de necomentat, de tipul celor care te demobilizează, de te întrebi ce mai cauți prin meseria asta. Numărul celor neinformați care au judecați de valoare și comentarii belicoase, pe rețelele de socializare, este în continuă creștere. Ceva se întâmplă de o vreme cu psihicul tuturor, așa că trebuie găsite și metode de destresare”, mai susține medicul Ichim.

Concluzia specialistului este că pandemia nu a bulversat doar sistemul medical ci și societatea în general. Peste toate au venit deciziile eronate ale autorităților ceea ce a agravat situația, precizează Paul Ichim.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.