Poliţist din Mehedinţi, ameninţat cu moartea de un patron de restaurant după ce a oprit o petrecere

Robert, un poliţist din Strehaia, judeţul Mehedinţi, a fost ameninţat cu moartea de un patron de restaurant, după ce a oprit o petrecere ilegală de botez. Culmea, deşi acesta şi-a informat superiorii, cel sancţionat a fost chiar el, fiind pus să patruleze în alte localităţi, susţin sindicaliştii din Poliţie.

Agentul primise un pont că la un restaurant din centru oraşului se ţine o petrecere ilegală cu zeci de persoane. Poliţistul ajunge la faţa locului, însă în interior toţi susţin că au venit să mănânce şi că nu se cunosc între ei.

Cu toate acestea, invitaţii încep să părăsească petrecerea, iar omul legii le spune angajaţilor localului că, dacă va putea proba suspiciunea conform căreia a fost organizată o petrecere, interzisă de contextul pandemic, îi va sancționa contravențional.

După acest moment, poliţistul a fost sunat de patron, care l-a ameninţat cu moartea. „Poliţist: Vezi că, cred că ai greşit numărul, nu ştiu dacă ştii cu cine vorbeşti. Patron: Ba da…vorbesc cu un prost, handicapat. Poliţist: Cum mă cheamă? Ia zi dacă ştii cu cine vorbeşti. Patron: Ca pe mumă-ta te cheamă, zi unde eşti!? Poliţist: Unde vreau eu, acolo sunt. Patron: Bă prostule, oricum te găsesc în noaptea asta! Poliţist: Şi ce vrei să-mi faci dacă må găseşti? Zi că vin la tine. Patron: Hai zi, zi unde eşti că vin eu…Poliţist: Păi ce vrei mă să-mi faci că să vin.

Patron: Băi prostule, fii atent aici, îţi spun pentru ultima oară. Dacă vreodată te mai apropii de familia mea la 3 kilometri, poţi să mă înregistrezi şi cu mumă-ta şi cu tac-tu şi cu cine vrei. Îţi tai capul …, vin şi te iau din pat, şi acolo la tine, de faţă cu mumă-ta şi cu tac-tu îţi tai capu’! Poliţist: Aaa, asta are legătură cu faptul că am venit acum să stricăm evenimentul? Patron: Da bă … (…)Patron: Deci nu ştii cu cine te-ai pus …! Deci pe lângă faptul că fizic vei fi sancţionat, şi pe parte profesională vei fi! Ai înţeles? Poliţist: Păi nu cred că aveţi puterea asta. Patron: Aşa crezi tu mă boule”, este o parte din discuţia dintre cei doi.

Singurul sancţionat a fost poliţistul

Poliţistul şi-a informat superiorii, însă aceştia i-au spus că „acestea sunt riscurile meseriei”. „În aceeași zi, duminică, polițistul se prezintă la sediul unității de poliție pentru a intra din nou în serviciu la ora 14:00 și constată cu surprindere că este planificat să își exercite atribuțiile de serviciu exclusiv în localitățile din afara orașului Strehaia. Neoficial, modificarea s-a produs pentru că același patron mai avea pregătite niște evenimente private și nu trebuia să fie deranjat.

A treia zi, luni, agentul constată că nu este căutat de niciun șef ierarhic, cu toate că a depus acel raport amănunțit referitor la ce a constatat la restaurantul în cauză și la amenințările cu moartea la care a fost supus. Apoi se interesează dacă șefii au respectat procedura și au înregistrat dosar penal pentru infracțiunea de „ultraj” și află că nu. Pe cale de consecință, agentul de poliție depune personal plângerea la parchet, însă un apropiat îi spune că ar fi mai bine să o lase moartă, pentru că patronul restaurantului respectiv își petrece timpul mergând la fotbal, săptămânal, atât cu șeful său de la Strehaia cât și cu șeful Serviciului Județean Anticorupție Mehedinți.

După numai câteva zile, agentul este chemat la Control Intern pentru a i se comunica faptul că s-a depus o plângere penală împotriva sa de către patronul localului în cauză. Acesta susține în plângerea formulată că în toamna anului trecut, colegul nostru l-ar fi oprit și i-ar fi cerut șpagă să nu îl testeze cu etilotestul. Plângerea a fost înregistrată după ce agentul l-a reclamat pe patronul în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj”. Probabil că la acest moment vă întrebați și voi, ca și noi, cine l-a „sfătuit” pe patron să procedeze în această manieră. Răspunsul este, într-adevăr, greu de anticipat.

De atunci au trecut luni bune, fără ca măcar să fie efectuat vreun act de urmărire penală în plângerea formulată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ultraj”. Tânărul agent este nimeni altul decât Robert Popa. Același polițist pe care îl lăudam că a donat daunele morale pretinse unui „bombardier” din Strehaia, în cuantum de 5000 lei, care l-a amenințat după ce colegul nostru i-a reținut permisul de conducere”, scrie sindicatul Europol.

Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here