Calendar ortodox 7 decembrie. Sfânta Muceniță Filofteia de la Argeș, grabnic ajutătoare la vreme de boală, de sărăcie, de necaz mare

În această zi, este prăznuită Sfânta Muceniţă Filofteia de la Argeş, care s-a săvârşit din viaţă la doar 12 ani, de mâna tatălui său. Rugăciunea către această sfântă face minuni la vreme de boală și de mare necaz.

Ortodoxe: Sfânta Muceniță Filofteia de la Argeş

Greco-catolice: Sf. aep. Ambrozie al Milanului

Romano-catolice: Ss. Ambrozie, ep. înv. **; Maria Giusseppa Rosselo, călug.

Sfânta Muceniță Filofteia a trăit în sec. al XIII-lea, în sudul Dunării, dar nu se cunoaşte dacă originile ei sunt româneşti sau bulgăreşti, scrie crestinortodox.ro. Pentru că a dovedit milă față de oamenii sărmani, a fost omorâtă de tatăl său la doar 12 ani.

Mai exact, Sfânta Filofteia dăruia zilnic săracilor din mâncarea pe care trebuia să i-o ducă tatălui ei la câmp. Din acest motiv, tatălui ei i se întâmpla adesea să nu se sature. Aflând de la cea de-a două soție că Filofteia împarte mâncarea săracilor, se hotărăște să o urmărească. Neînțelegându-i milostenia, bărbatul își lovește fiica cu securea la un picior. Atât de grav a rănit-o, încât și-a dat sufletul.

Moaștele sale făcătoare de minuni se află la Curtea de Argeș. Au rămas aici până în 1893, când, datorită stării avansate de degradare a bisericii, au fost mutate în bisericile „Sf. Gheorghe” și „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea argeşeană Olari. În timpul Primului Război Mondial, ca urmare a mutării frontului în apropierea acestei localități, moaștele au fost duse în paraclisul Mănăstirii Antim din București. După terminarea războiului, au fost readuse la Curtea de Argeș, iar din 1949 se află în paraclisul acestei mănăstiri.

Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți. Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului. Întru aceste mreji fiind căzuți și noi, smeriții, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul. Că El însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară, ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile.

Așa, Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind. Căci știm, Sfântă muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași, neploaie la vreme și alte asemenea rele.

Pentru aceasta cădem la milostivirea ta, ca să nu pătimească și cei nevinovați din pricina noastră. Fie-ți milă și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție: bucură-te, fecioară, mare muceniță Filoftee. Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește smerita mea rugăciune pentru iertarea păcatelor mele și ca un îndurat, cu dreapta Ta cea atotputernică stinge-mi focul ce m-a cuprins, încetează-mi boala și cu milostivirea Ta ridică-mă din patul durerilor, pentru slava numelui Tău. Ca Tu ești doctorul sufletelor și al trupurilor noastre și Ție slavă înălțăm, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here