Dosarul violențelor din martie: 12 persoane, aduse de poliție la audieri

Forțele speciale ale jandarmilor Capitalei au adus, miercuri, la audieri, 12 persoane care sunt cercetate în dosarul violențelor care s-au produs în luna martie în București, când au avut loc proteste față de restricțiile impuse din cauza pandemiei.

Este al doilea ”lot” care ajunge să fie audiat în acest dosar, după ce procurorii au trimis deja în judecată 21 de persoane.

În acest dosar se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și furt calificat.

Potrivit unui comunicat, cei care au fost aduși acum la audieri au vârste cuprinse între 16 și 24 de ani și provin din județele Giurgiu, Călărași și Ilfov.

La sediul Serviciului Grupuri Infracționale Violente au fost conduse mai multe persoane cu vârste cuprinse 16 și 24 de ani după punerea în aplicare a mandatelor de aducere în municipiul Bucuresti și în județele Giurgiu, Calarasi și Ilfov.

Activitățile se desfășoară într-o cauză vizând infracțiunile săvârșite în noaptea de 29/30 martie, în zona Piața Unirii ca urmare a unor proteste.

Menționăm că până în acest moment, au fost trimise în judecată 21 de persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și furt calificat. Activitățile s-au efectuat cu sprijinul Brigăzii Speciale de Interventie a Jandarmeriei”,  se arată în comunicat.

În luna martie a acestui an s-au lăsat cu 12 jandarmi răniți, după ce manifestanții din București au aruncat cu pietre în forțele de ordine și au vandalizat bănci din lemn, stații de autobuz și vitrine.

Trei dintre jandarmi au avut nevoie de îngrijire medicală la spital.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here