Gigel Știrbu: Tranșa a doua din PNRR, de circa 1,94 miliarde euro, va fi virată tot luna aceasta

Ordonanța de Urgență privind PNRR a fost pusă în acord cu punctul de vedere al Consiliului Legislativ în privința unor norme de tehnică legislativă, informează, pe pagina sa de socializare, deputatul liberal de Olt Gigel Știrbu.

România a primit deja prima tranșă, la începutul acestei luni, de 1,89 miliarde euro, din PNRR.

Tranșa a doua, de circa 1,94 miliarde euro, urmează să ajungă tot luna aceasta, mai precizează parlamentarul PNL.

În 2022, urmează să primim 6,17 miliarde euro.

Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) a fost evaluat pozitiv de Consiliul Uniunii Europene astăzi, 28 octombrie, ultima etapă la nivelul instituțiilor europene. Astfel, România are la dispoziție 29,2 miliarde euro, până în 2026, de la Uniunea Europeană, pentru modernizare prin reforme și investiții esențiale.

În perioada următoare, primele fonduri, respectiv 13% din suma nerambursabilă alocată României, vor ajunge în țară sub forma unei pre-finanțări acordate de Comisia Europeană.

Planul Național de Redresare și Reziliență este structurat pe cei șase piloni prevăzuți de Regulamentul Mecanismului de Redresare și Reziliență și împărțit în 15 componente, astfel încât să acopere nevoile României și să urmărească concomitent prioritățile Comisiei Europene.

În total, prin PNRR România va beneficia de 29,2 miliarde euro, din care 14,2 miliarde granturi și 14,9 miliarde împrumuturi. Banii se vor acorda în tranșe, în funcție de îndeplinirea unor obiective, numite jaloane și ținte. În total, sunt 507 jaloane și ținte de realizat până la 31 decembrie 2026.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.