Mijloacele de transport în comun, trase pe dreapta de oamenii legii din Olt. Care a fost scopul/ Amenzi de zeci de mii de lei

Acțiuni de amploare, în această dimineață, pentru verificarea respectării măsurilor privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în mijloacele de transport în comun. Totul s-a încheiat cu amenzi de zeci de mii de lei.

Razia a avut loc, în intervalul orar 06:30-09:30, cei care au acționat fiind poliţiştii Serviciului Rutier Olt şi cei ai structurilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

„Acțiunea a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere publice de persoane, în perioada stării de alertă, prin:

• respectarea Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de persoane, precum si pasagerii acestora;
• deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto;
• verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente.
• respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare;
• verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz;
• testarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 61 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 27.495 de lei.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 11 sancțiuni au fost pentru nepurtarea măștii de protecție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here