Deputatul de Olt Emil Albotă (PSD) a vorbit, recent, într-o emisiune de la televiziunea locală OltTV, despre isteria care a cuprins acum câteva zile populația după o știre falsă care a fost propagată pe rețelele de socializare și care anunța că prețurile la carburanți vor sări în sus.
Invitat la emisiunea „Reporter 24”, moderată de jurnalistul Ionuț Jifcu, Emil Albotă a subliniat reacția rapidă a autorităților care a calmat populația și măsurile ce vor fi luate pentru o nouă reglementare a domeniului.
„În ceea ce privește creșterea asta, aș spune nefirească, la carburant, post să spun despre miniștri PSD că au luat atitudine chiar de a doua zi. DE exemplu, ANPC a trimis controale, combinat cu ANAF-ul, și am putea spune că și ministrul Muncii, Marius Budăi, s-a implicat, dispunând controale pe zona de securitate în muncă.
Oamenii aceștia, care vând carburant, trebuie să înțeleagă faptul că sunt cam de interes național produsele pe care le vând ei și că nu pot să jongleze cu prețurile așa rapid. Avem de gând să facem și câteva reglementări pe termen mai lung pe zona aceasta a operatorilor care vând carburanți în țară. Nu este posibil să te joci cu prețurile de la minut la minut.
Una dintre măsurile pe care le-am propus este să plafonăm prețurile la carburanți sau să scădem acciza cu 50%. Sunt măsuri propuse de Partidul Social Democrat”, a spus Emil Albotă.


































