Primăria Slatina a publicat pe site-ul său Regulamentul evenimentului sportiv „Slatina City Run”, 2022. Câștigătorii vor primi premii în valoare totală de peste 20.000 de lei.
Ajuns la ediția a treia, concursul de alergare, care cuprinde două probe, cros și semimaraton, va avea loc în data de 15 mai.
Numărul locurilor este limitat la 250 participanți pentru proba de cros și 100 participanți pentru proba de semimaraton. În momentul în care această limită este atinsă, înscrierile vor fi închise.
Înscrierea participanţilor se face prin înregistrare online până la data de 13 mai 2022 inclusiv, accesând o platformă online postată ulterior pe pagina de facebook a Primăriei municipiului Slatina, sau direct în ziua concursului, în limita locurilor.
Regulament oficial eveniment sportiv
„Slatina City Run” 2022 Ediția a III-a
1. GENERALITĂȚI
- Acest regulament se aplică participanţilor la evenimentul “Slatina City Run”
- Organizatorul evenimentului este Primăria Municipiului Slatina şi Consiliul Local al municipiului
- Probele de concurs vor fi următoarele: cros (7 km) și semimaraton (21 km) și sunt deschise tuturor doritorilor de mișcare în aer liber, respectând condițiile impuse de
Atenție !! Numărul locurilor este limitat la 250 participanți pentru proba de cros și 100 participanți pentru proba de semimaraton. În momentul în care această limită este atinsă, înscrierile vor fi închise.
- Ambele curse vor avea startul duminică, 15 mai 2022, ora 10:00.
- Participanții se pot înscrie doar la o singura probă, cross sau semimaraton.
- În caz de vreme nefavorabilă, organizatorul își rezervă dreptul de a modifica traseul, barierele de timp și chiar de a opri/anula/amâna concursul. În aceste cazuri, concurenții vor fi anunțați prin intermediul paginii evenimentului, pe pagina de facebook a Primăriei Slatina – https://www.com/PrimariaMunicipiuluiSlatina/, la fața locului sau prin e-mail.
- Orice modificare a traseului va fi semnalizată corespunzător (ca de altfel întregul traseu) şi comunicată concurenţilor cel mai târziu la şedinţa tehnică din ziua concursului.
- Ședința tehnică va avea loc în zona de Start (parcul Tineretului), începând cu ora 09:30. Încălzirea participanților va avea loc cu maxim 15 minute înainte de start.
2. ÎNSCRIEREA PARTICIPANȚILOR
- Înscrierea participanţilor se face prin înregistrare online până la data de 13 Mai 2022 inclusiv, accesând o platforma online postată ulterior pe pagina de facebook a Primăriei municipiului Slatina sau în ziua concursului în limita locurilor
Atenție !! Înscrierile la fața locului se vor face pe data de 15.05.2022, în limita locurilor disponibile.
- Prin înregistrare, în vederea participării la concurs, fiecare participant:
- declară că acceptă şi înţelege termenii şi condiţiile de participare la “Slatina City Run”, precum şi regulamentul competiţional;
- îşi dă acordul ca imaginea sa sau alte date publice precum rezultatele obţinute, numele, prenumele, clasamentele, să fie folosite în materialele de promovare ale evenimentului, sub formă de fotografii, afişe, filme, interviuri în mod gratuit şi necenzurat.
- Organizatorul îşi rezervă dreptul de a refuza înregistrarea şi participarea la cursă, din motive obiective, a unui
2.6. Înscrierea/participarea la cele două probe de concurs NU presupune achitarea unei taxe de înscriere.
- TRASEUL COMPETIȚIEI
Traseul competiției va fi postat pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului Slatina.
Startul va fi de pe str. Aleea Eroilor din parcul Tineretului. Se va continua deplasarea la stânga pe langă parcarea din dreptul Mc Donald`s pe str. Tunari către Centrul Militar Județean Olt (fostul comisariat) unde se vor întoarce către Mc Donald`s. Ajunși la sensul giratoriu, se va face dreapta pe bld. A. I. Cuza, spre gară, până la sensul giratoriu și se va continua pe bld. A. I. Cuza până la intersecția cu str. Primăverii, după care se va face dreapta. Se va continua pe str. Primăverii și se va traversa intersecția cu str. Crișan, până la următoarea intersecție cu str. Cornișei, unde se va face stânga pe str. Cornișei. La intersecția cu zona A.C.R. se va face dreapta, pe lângă Spitalul Județean de Urgență pe bld. Nicolae Titulescu, până la sensul giratoriu din fața Spitalului Județean, unde alergătorii se vor întoarce până la intersecția din zona A.C.R. cu str. Libertății. Se va face dreapta pe str. Libertății, iar la intersecția cu Poșta (bld. A.I.Cuza) se va continua deplasarea în dreapta către magazinul Winmarkt. Acolo va fi un punct de ocolire și se va întoarce pe bld. A. I. Cuza, pe sensul de mers către Instituția Prefectului – Județul Olt. Deplasarea va continua până la sensul giratoriu de la Casa de Cultură a Tineretului, unde se va alerga pe a doua ieșire din sensul giratoriu pe bld. A.I. Cuza, se continuă spre gară până la sensul giratoriu, unde se va alerga la dreapta PE TROTUAR (pe lângă biserica Sf. Trei Ierarhi) către Aleea Eroilor în dreapta către zona de Start/Finish.
Atenție !! Traseul se va parcurge o singură dată pentru alergătorii înscriși la cros, iar pentru cei înscriși la semimaraton se va parcurge de 3 ori.
- SIGURANȚA PARTICIPANȚILOR ÎN TIMPUL PROBELOR Atenție !! Pe parcursul traseului, traficul rutier va fi doar partial oprit!
- Orice accident în care sunt implicati participantii de la cros sau semimaraton, survenit în timpul desfășurării concursului ca urmare a nerespectării regulilor de concurs și a regulilor de conduită în trafic impuse de legislația în vigoare va fi exclusiv în responsabilitatea celor implicați în accident, organizatorul nu îsi asumă nici un fel de obligație în cazul în care participantul se accidentează sau se rănește.
- Cele 2 puncte de prim ajutor pentru asigurarea serviciului medical de urgență în caz de nevoie, vor fi amplasate după cum urmează: în zona de Start/Finish va fi prezentă o ambulanță, în zona de la C.R. va fi prezentă o ambulanță.
- Organizatorul nu îşi asumă răspunderea pentru obiectele pierdute sau uitate pe traseu in timpul
- Pentru toți participanții de la cele două probe, vor fi amplasate 3 puncte de hidratare pe parcursul traseului. Buna desfășurare a acestor puncte de hidratare va fi asigurată de voluntarii participanți la acest eveniment
5. OBLIGAȚIILE PARTICIPANȚILOR
- Participarea la „Slatina City Run” 2022 se face pe proprie răspundere, în deplină cunoştinţă a capacității de a participa la eveniment, a stării de sănătate fizică şi mentală.
- Fiecare participant este responsabil pentru propria securitate şi siguranţă. Organizatorii, partenerii, sponsorii, voluntarii şi personalul care participă la organizarea evenimentului nu sunt responsabili pentru orice fel de rănire, deces sau pagube de orice natură care pot surveni în timpul sau ca urmare a desfăşurării
- Este recomandat ca participanţii să dispună de asigurare în caz de accidente, valabilă pentru competiții
- Participanţii au obligaţia de a cunoaște prevederile regulamentului concursului, de a asculta şi de a respecta indicaţiile/instrucţiunile organizatorului şi ale personalului implicat în desfăşurarea concursului.
- Organizatorul poate interzice luarea startului sau continuarea cursei pentru orice participant dacă acesta se prezintă în stare de ebrietate sau este sub efectul substanţelor psihoactive, dacă prezintă o stare de slăbiciune sau epuizare fizică sau psihică.
6. PACHETUL DE CONCURS
Kit-ul de concurs va cuprinde minim: tricoul oficial și numărul de concurs.
7. CATEGORII, CLASAMENT și PREMIERE CROS ȘI SEMIMARATON
- Pentru proba de CROS, premierea se va efectua astfel:
Clasament general :
– Locul I – 800 lei;
– Locul II – 500 lei; – Locul III – 300 lei. |
X 2 (masculin și feminin); Total: 3.200 lei |
Câștigătorii premiilor de la general nu vor mai intra în clasamentul pe categorii de vârstă.
- Se premiază primii 3 câștigători de la următoarele categorii de vârstă, astfel:
– între 18-29 ani masculin și feminin:
– Locul I – 300 lei;
– Locul II –200 lei; – Locul III – 100 lei. |
X 2 (masculin și feminin); Total: 1.200 lei |
- între 30-39 ani masculin și feminin;
– Locul I – 300 lei;
– Locul II – 200 lei; – Locul III – 100 lei. |
X 2 (masculin și feminin); Total: 1.200 lei |
– între 40-49 ani masculin și feminin:
- Locul I – 300 lei;
- Locul II – 200 lei; X 2 (masculin și feminin); Total: 200 lei
- Locul III – 100
– între 50-59 ani masculin și feminin:
– Locul I – 300 lei;
– Locul II – 200 lei; – Locul III – 100 lei. |
X 2 (masculin și feminin); Total: 1.200 lei |
- peste 60 ani masculin și feminin:
– Locul I – 300 lei;
– Locul II – 200 lei; – Locul III – 100 lei. |
X 2 (masculin și feminin); Total: 1.200 lei |
- Se premiază cel/cea mai vârstnic/ă participant/ă la concursul de alergare, condiția fiind ca aceștia să termine cursa: 200 lei x 2 = 400
Notă!! Pentru încadrarea în orice categorie se consideră vârsta împlinită la data concursului (15 Mai 2022). Toti participanții care trec linia de sosire vor fi premiați cu o medalie de finisher.
- Pentru proba de SEMIMARATON, premierea se va efectua astfel:
Clasament general :
– Locul I – 1.500 lei;
– Locul II – 1.000 lei; – Locul III – 500 lei. |
X 2 (masculin și feminin); Total: 6.000 lei |
Câștigătorii premiilor de la general nu vor mai intra în clasamentul pe categorii de vârstă.
- Se premiază primii 3 câștigători de la următoarele categorii de vârstă, astfel:
– între 18-29 ani masculin și feminin:
– Locul I – 500 lei;
– Locul II – 300 lei; – Locul III – 200 lei. |
X 2 (masculin și feminin); Total: 2.000 lei |
- între 30-39 ani masculin și feminin:
– Locul I – 500 lei;
– Locul II – 300 lei; – Locul III – 200 lei. |
X 2 (masculin și feminin); Total: 2.000 lei |
– între 40-49 ani masculin și feminin:
– Locul I – 500 lei;
– Locul II – 300 lei; – Locul III – 200 lei. |
X 2 (masculin și feminin); Total: 2.000 lei |
- între 50-59 ani masculin și feminin:
– Locul I – 500 lei;
– Locul II – 300 lei; – Locul III – 200 lei. |
X 2 (masculin și feminin); Total: 2.000 lei |
– peste 60 ani masculin și feminin:
– Locul I – 500 lei;
– Locul II – 300 lei; – Locul III – 200 lei. |
X 2 (masculin și feminin); Total: 2.000 lei |
- Se premiază cel/cea mai vârstnic/ă participant/ă la concursul de alergare : 200 lei x 2 = 400
Notă!! Pentru încadrarea în orice categorie se consideră vârsta împlinită la data concursului (15 Mai 2022). Toti participanții care trec linia de sosire vor fi premiați cu o medalie de finisher.
8. PROCEDURI DE CONCURS
- Numărul de concurs trebuie prins pe partea din față a tricoului şi trebuie să fie vizibil pe toată durata concursului. Pe spatele numărului de concurs va fi atașat cipul de cronometrare, fiind interzisă detașarea acestuia de număr. În caz contrar, înregistrarea timpului nu va mai fi posibilă, iar parcurgerea traseului va fi invalidată.
8.2. Retragerea din concurs/Abandonul
- Retragerea din concurs din alt motiv decât cel de accident se poate face oriunde, pe parcursul traseului sau la punctele de control de pe traseu, respectiv în zona start/sosire. Concurentul care nu mai poate sau nu mai doreşte să continue concursul are obligaţia de a se deplasa până la cel mai apropiat punct de control sau la punctul de start/sosire, unde va preda numărul de concurs şi va fi considerat
- Concurenţii care se deplasează mai încet vor permite celor care vin din spate, să îi depășească pentru a evita
Timp limită de parcurgere a traseului: 3 (trei) ore – semimaraton și 1 (una) oră – cross. Atenție !! După ora 13:00, circulația autoturismelor nu va mai fi restricționată, iar alergătorii se vor deplasa pe trotuar.
9. PROTECȚIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
- Este strict interzisă aruncarea deşeurilor de orice fel, în orice loc de pe traseu, în afara celor amenajate sau la punctele de
- Persoanele care nu respectă această regulă vor fi
10. ECHIPAMENT OBLIGATORIU
Echipamentul este obligatoriu pentru fiecare participant/ă care va fi prezent/ă la start: pantofi tip sport de alergare, ținută sportivă, număr de concurs (pus la dispoziţie de către organizator).
11. RECLAMAȚII / CONTESTAȚII
Reclamaţiile şi contestaţiile se depun în scris organizatorilor concursului, în termen de 30 minute după terminarea celor două probe. În funcție de complexitatea problemei, aspectele sesizate vor fi clarificate în cel mai scurt timp.
12. DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
Participanții vor lua la cunoștință despre prevederile regulamentului ce va fi postat pe site-ul Primăriei municipiului Slatina / pagina de facebook a Primăriei municipiului Slatina. Pentru a participa la evenimentul „Slatina City Run” 2022, este necesară înscrierea accesând o platforma online postată ulterior pe pagina de facebook a Primăriei municipiului Slatina sau în ziua desfășurării evenimentului sportiv, în limita locurilor disponibile.
13. MODIFICAREA TRASEULUI. ALTE DECIZII PRIVIND DESFĂȘURAREA CONCURSULUI
- Organizatorul poate modifica oricând traseul sau poate anula/opri competiţia dacă aceasta nu se poate desfăşura în condiţii de siguranţă.
- Orice decizie va fi luată de comitetul de concurs, numit printr-o dispoziție a primarului. Componența comitetului de concurs va fi formată din angajați ai primăriei, precum și
- Organizatorul îşi rezervă dreptul de a aduce modificări asupra informaţiilor afişate pe site sau a programului. Aceste modificări vor fi aduse la cunoştinţa participanţilor, pe pagina de facebook a Primăriei mun. Slatina cu minim 2 zile înaintea concursului sau cel târziu la preluarea numerelor de concurs pentru informaţii privind programul
- Organizatorul își rezervă dreptul să procedeze la colectarea şi prelucrarea datelor personale (numele, prenumele, adresa de e-mail) pe teritoriul României, direct şi/sau prin împuterniciţii şi/sau partenerii contractuali ai acesteia în scopul de a participa la campaniile promoţionale şi de informare derulate, în scopul promovării evenimentelor organizate sau co-organizate de Primăria Municipiului
- Evenimentul sportiv „Slatina City Run” se va desfășura în conformitate cu legislația aflată în vigoare la data desfășurării probelor de concurs privind organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în spaţii închise sau deschise în contextul pandemiei de COVID – 19. Programul sau modul de organizare pot suferi modificări de ultim moment, acestea urmând a fi publicate pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului
14. Date de contact:
Persoanele care doresc alte detalii privind desfășurarea concursului, se pot adresa prin mesaj privat pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului Slatina sau la sediul Primăriei municipiului Slatina din str. Mihail Kogălniceanu, nr.1, jud. Olt – Serviciul Cultură, Sport.