PREMII OSCAR 2022. „CODA” – Cel mai bun film. „Dune”, cele mai multe premii. Lista completă a câştigătorilor

A 94-a ediție a Premiilor Oscar şi-a desemnat câștigătorii. Filmul CODA a fost desemnat „Cel mai bun film”, Will Smith a primit trofeul pentru „Cel mai bun actor” pentru rolul din “Regele Richard”, iar Jessica Chastain a primit Oscarul la categoria „Cea mai bună actriță” pentru rolul din “The Eyes of Tammy Faye”.

Anul acesta, gazdele evenimentului desfăşurat la Dolby Theatre, Hollywood, California, au fost Amy Schumer, Wanda Sykes şi Regina Hall.

La noi în țară, gazda transmisiunii în direct a evenimentului este Irina-Margareta Nistor. Ceremonia este transmisă live pe Voyo. Anul acesta, ceremonia se desfăşoară ca înainte de pandemie, cu prezenţa fizică a invitaţilor, aceştia trebuind să prezinte să prezinte înainte două teste PCR negative.

În timpul ceremoniei, Academia a ţinut un moment de reculegere pentru poporul ucrainean care a pierdut sute de suflete în războiul declanşat de Rusia.

Am dori să păstrăm un moment de reculegere pentru a ne arăta sprijinul faţă de poporul ucrainean care se confruntă în prezent cu invazia, conflictul şi presecuţiile în interiorul propriilor graniţe. În timp ce filmul este o cale importantă pentru noi de a ne exprima umanitatea în vremuri de conflict, realitatea este că milioane de familii din Ucraina au nevoie de alimente, îngrijire medicală, apă curată şi servicii de urgenţă. Resursele sunt puţine, iar noi – în mod colectiv, ca o comunitate globală – putem face mai mult„, au spus prezentatorii.

Gala a fost deschisă de Serena şi Venus Williams, care au prezentat-o pe Beyonce, care a dat startul unui spectacol fulminant.

CÂȘTIGĂTORI PREMII OSCAR 2022. CODA a primit trofeul pentru „Cel mai bun film”

“CODA”

a fost desemnat cel mai bun film la cea de-a 94-a ediţie a galei premiilor Academiei Americane de Film. Este prima peliculă cu actori cu deficit de auz care câştigă un Oscar. Lady Gaga şi Liza Minnelli, în scaun cu rotile, au fost cele care au prezentat cel mai aşteptat premiu al serii.

Filmul relatează povestea adolescentei Ruby care are ambii părinți surzi. Ea este singura din familie care posedă simţul auzului și, când descoperă că este talentată la cântat, este pusă în fața unei decizii dificile. Trebuie să hotărască dacă va continua să se îngrijească cu responsabilitate de familia ei cu nevoi speciale sau să înceapă să studieze pentru a-și face o carieră în lumea muzicii.

CÂȘTIGĂTORI PREMII OSCAR 2022. Cea mai bună actriță

Jessica Chastain

a câștigat primul ei premiul Oscar, pentru rolul din “The Eyes of Tammy Faye”. Cel care i-a înmânat trofeul a fost nimeni altul decât Sir Anthony Hopkins.

Cel mai bun actor

Favorit în ochii specialiștilor, Will Smith a primit trofeul pentru „Cel mai bun actor”, pentru rolul din “Regele Richard: Crescând Campioni”, în care joacă rolul tatălui şi antrenorului surorilor Venus şi Serena Williams.

Smith a concurat alături de Javier Bardem, „Being the Ricardos”, Benedict Cumberbatch, „The Power of the Dog”, Andrew Garfield, „Tik Tik Boom!” şi Denzel Washington, „The Tragedy of Macbeth” .

Filmul „Dune”, cele mai multe premii Oscar obţinute la Gala Premiilor Oscar 2022

Filmul Dune a obținut, până în acest moment, 6 premii Oscar pentru categoriile: Cele mai bune efecte vizuale, Cea mai bună cinematografie, Cel mai bun montaj de film, Cea mai bună coloană sonoră, Cel mai bun sunet, Cel mai bun design de producție.

Cel mai bun cântec

Billie Eilish și fratele său, Finneas, au primit premiul pentru “Cel mai bun cântec”, pentru melodia “No Time To Die”, de pe coloana sonoră a filmului din seria James Bond cu același nume.

Cel mai bun documentar

Oscarul pentru “Cel mai bun documentar” a fost câștigat de “Summer of Soul”, regizat de muzicianul Ahmir Questlove Thompson. La această categorie au mai fost nominalizate “Ascension”, “Attica”, “Flee” și “Riding with Fire”.

Un moment atipic a avut loc în timpul prezentării trofeului de la această categorie, despre care nu se ştie încă dacă a fost regizat sau autentic. Actorul de stand-up Chris Rock a venit să prezinte Oscarul pentru cel mai bun documentar. În timpul prezentării, a făcut o glumă care a avut-o ca ţintă pe soţia lui Will Smith, Jada Pinkett-Smith. Rock a glumit spunând că Jada, care în prezent este cheală, ar putea juca în „G.I. Jane II”.

După această glumă, Will Smith s-a ridicat de pe scaunul său de lângă scenă, s-a îndreptat spre Rock şi l-a lovit cu palma peste faţă. După ce s-a aşezat la loc, i-a strigat lui Rock „să nu mai aud numele soţiei mele din gura ta spurcată„.

Cel mai bun scenariu adaptat

Oscarul la această categorie a fost câştigat de filmul “CODA”, nominalizat alături de “Drive My Car”, “Dune”, “The Lost Daughter”, ‘The Power of the Dog”

O, Doamne, extraordinar! A fost un film independent. Mulțumesc echipei, celor care au crezut în mine că pot face acest film și pentru începutul acestei călătorii. Mi-a schimbat viața de artist și mulțumesc celor care m-au ajutat. Vreau să mulțumesc tuturor celor cu deficienţe de auz și copiilor din familiile cu deficienţe de auz”, a spus regizoarea Sian Heder în momentul  primirii premiului.

Cel mai bun scenariu original

Oscarul pentru „Cel mai bun scenariu original” a fost câştigat de marele favorit Kenneth Branagh , pentru filmul “Belfast”. La această categorie au mai fost peliculele “Don’t Look Up”, “King Richard”, “Licorice Pizza”, “The Worst Person in the World.

Cele mai bune costume

Trofeul la categoria „Cele mai bune costume” a fost câştigat de creatoarea Jenny Beavan, care a realizat costumele din filmul “Cruella”. La această categorie au mai fost nomnalizate filmele “Cyrano”, “Dune”, “Nightmare Alley” și “Westside Story”.

Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune

“The Long Goodbye”

a primit Oscarul la categoria „Cel mai bun scurtmetraj live action”. Nominalizările de la această categorie au fost “Ala Kachuu – Take and Run”, “The Dress”, “On My Mind” și “Please Hold”.

Cel mai bun film internațional

Titlul de „Cel mai bun film internaţional” şi l-a adjudecat pelicula japoneză “Drive My Car”. Celelalte nominalizări la aceastp categorie au fost Flee – Danemarca, The hand of God – Italia, Lunana – Buthan, The worts person in the world – Norvegia.

Cel mai bun actor în rol secundar

Premiul Oscar pentru „Cel mai bun actor în rol secundar” a ajuns la Troy Kotsur, pentru pelicula CODA.

Tata știa să comunice extraordinar prin semne, dar a avut un accident și nu a mai putut să se miște. Tată, am învățat atât de multe de la tine, te voi iubi mereu. Tu ești eroul. Acest premiu este dedicat celor care nu aud și nu pot vorbi. Este momentul nostru, am reușit!”, a spus Troy Kotsur după ce a primit trofeul pentru Cel mai bun actor în rol secundar.

Cel mai bun lungmetraj de animaţie

Premiul Oscar pentru „Cel mai bun film de animație” a fost adjudecat de “Encanto”. Premiul la această categorie a fost disputat de: „Flee”, „Luca”, „The Mitchells vs. The Machine”, „Raya and the Last Dragon”.

Regizat de Byron Howard şi Jared Bush, filmul Disney Encanto a fost lansat în 2021 și a câştigat și un Glob de Aur pentru cel mai bun film animat.

Cea mai bună actriță în rol secundar

Ariana DeBose a câștigat primul premiu al serii. A fost desemmnată cea mai bună actriță în rol secundar pentru prestația din filmul “West Side Story”. La această categorie au mai fost nominalizate: Jessie Buckley – The Lost Daughter, Judie Dench – Belfast, Kirsten Dunst – The Power Of The Dog, Aunjanue Ellis – King Richard.

Sursa text, foto si video: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here