Acasă Local Actualitate Bărbatul acro...

Bărbatul acroșat, luni, de un TIR pe o stradă din Slatina a MURIT la spital/ FOTO

Bărbatul de 84 de ani acroșat, luni, de un TIR pe o stradă din Slatina a decedat la spital.

Victima a fost acroșată de un autotren pe strada Ionașcu din Slatina, în timp ce încerca să traverseze strada prin loc nepermis.

Preluat de un echipaj SMURD și transportat la spital, bătrânul a murit după câteva ore. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, inspectorul Ionuț Vasiloaica.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autocamion condus de un bărbat, cetățean sârb, în vârstă de 50 de ani, care a acroșat un pieton, respectiv un bărbat, în vârstă de 84 de ani. În urma coliziunii, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Dacă după eveniment polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, acum, după decesul victimei, oamenii legii vor face cercetări pentru ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.