Deputatul de Olt Marius Iancu (PSD) afiră că, deși actualul arc guvernamental, guvernează pe timp de criză și război, economia României crește.
Într-o postare pe pagina sa de socializare, parlamentarul de Olt enumeră măsurile de sorginte social-liberală implementate cu succes în actul guvernamental.
„Scopul intrării PSD la guvernare a fost de a stabiliza economia, în mijlocul numeroaselor crize pe care le traversăm.
Creșterea economică de 2%, înregistrată în primul trimestru al acestui an, se datorează măsurilor economice și sociale pe care PSD le-a propus, în contextul pandemiei, războiului din Ucraina și a crizei din sectorul energetic.
Ce am făcut?
Am crescut investițiile din fonduri europene, care reprezintă acum,% din totalul investițiilor publice.
România folosește fondurile europene pentru a se dezvolta și pentru a combate efectele negative care afectează economia.
Am implementat un plan de măsuri sociale de sprijin pentru populație, fără a afecta echilibrul economic și bugetar.
Am demonstrat că teoria austerității a guvernărilor de dreapta care susțineau că nu se pot lua măsuri sociale pentru că ar afecta echilibrul macroeconomic, este falsă și că poți să guvernezi eficient ajutându-i pe români.
Am redus deficitul bugetar cu 0,05 puncte procentuale, deși în primul trimestru a fost implementat Pachetul Social implementat după intrarea PSD la Guvernare.
Toate acestea au fost un SPRIJIN PENTRU ROMÂNI, într-una dintre cele mai grele perioade din ultimii 20 de ani!”, a scris, pe Facebook, Marius iancu.




































