Vouchere de 250 de lei. Nu toți românii vor beneficia. De când începe distribuirea cardurilor

Sursa foto: romaniatv.net

Ministrul Investiţiilor, Marcel Boloş, a arătat că proiectul de Ordonanţă privind acordarea de vouchere pentru populaţia vulnerabilă este pe circuitul de avizare.

Vouchere de 250 de lei. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, vineri, despre voucherele pentru populaţie că proiectul e pe circuitul de avizare, iar valoarea totală a acestui program este de 3,1 miliarde lei, fiind 2,8 milioane persoane care vor beneficia de acest sprijin. Distribuirea cardurilor va începe la 1 iunie, a mai spus ministru.

Ministrul Investiţiilor a arătat că proiectul de Ordonanţă privind acordarea de vouchere pentru populaţia vulnerabilă este pe circuitul de avizare. ”Sperăm ca la ora două să îl putem susţine în şedinţa Consiliului Economic şi Social. Valoarea totală a acestui program este de 3,1 miliarde lei şi aşa cum am spus, jumătate din aceşti bani sunt din fonduri europene”, a spus el.

Marcel Boloş a precizat că lista ce beneficiari finali ai acestei legi, după evidenţele de la Casa de Pensii, este undeva la 2,8 milioane persoane. ”Mecanismul pe care l-am propus şi pe care sperăm să îl aprobe Guvernul României este că aceste liste de beneficiari, aflaţi în evidenţele Casei de Pensii şi a Agenţiei Naţionale de Plăţi Sociale, este transmisă la Ministerul Fondurilor, care va încărca pe cardurile beneficiarilor contravaloarea acestor tichete sociale şi mai apoi beneficiarii se vor prezenta la magazinele alimentare pentru a cumpăra alimentele de bază de care au nevoie”, a spus Boloş.

Ministrul a precizat că începe procesul de distribuire a cardurilor. ”Aici trebuie să avem în vedere că este un număr de 3 milioane de carduri, care va începe cu data de 1 iunie, aşa cum s-a promis, şi va dura o perioadă de timp până când aceste carduri vor ajunge la beneficiarul final”, a spus el.

”Îi asigurăm pe toţi că aşa cum s-a angajat Guvernul României, cardurile vor ajunge la beneficiarii finali şi vor putea să îşi achiziţioneze produsele de bază”, a afirmat Marcel Boloş.

Ministrul Investiţiilor, Marcel Boloş a prezentat, vineri, după şedinţa de Guvern, măsura adoptată privind acordarea de granturi pentru capital de lucru, pentru patru domenii mari din economie, industria alimentară, acvacultură, piscicultură şi agricultură. El a arătat că valoarea totală a acestor granturi este de 300 de milioane de euro, pe două măsuri, una cu denumirea de Microgranturi şi una cu titulatura Granturi pentru capital de lucru. Numărul de beneficiari ar ajunge la 20.000, a mai spus ministrul.

Vouchere de 250 de lei. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş a afirmat că una dintre cele mai importante decizii şi aşteptate în acelaşi timp, care face parte din pachetul de măsuri privind Sprijin pentru România, este cea privind acordarea de granturi pentru capital de lucru, pentru patru domenii mari din economie, industria alimentară, acvacultură, piscicultură şi agricultură.

”S-a aprobat, astfel, o valoare totală a acestor granturi de 300 de milioane de euro, acestea 300 de milioane de euro sunt dezvoltate pe două măsuri, una cu denumirea de MicroGranturi, şi potrivit acesteia, 5.000 de euro urmează să fie acordate pentru microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, intreprinderi familiale şi individuale, respectiv pentru cei care desfăşoară activitatea în domeniile menţionate”, a spus ministrul.

Bugetul total aferent acestei măsuri este de 50 de milioane de euro şi estimăm un număr de peste 10.000 de beneficiari, a spus Boloş. A doua măsură se intitulează ”Granturi pentru capital de lucru” şi bugetul acestei măsuri este de 250 de milioane de euro.

”Se vor acorda, astfel, granturi de 15% din cifra de afaceri pentru întreprinderile mici şi pentru cele mijlocii, dar nu mai mult de 120.000 de euro. Numărul beneficiarilor, estimat, este de 10.000”, a afirmat ministrul Investiţiilor.

El a prezentat şi tipul de cheltuieli care pot fi suportate din aceste granturi, şi a arătat că, fiind şi specific sezonului de agricultură, este vorba de asigurarea de materie primă, ceea ce înseamnă achiziţia de combustibil, tot ceea ce curprinde ca şi parte de cheltuieli pe partea de activitate curentă.

Marcel Boloş a spus că ajutorul vizează pe cei din agricultură şi vine şi pe fondul preţurilor, atât la partea de îngrăşăminte cât şi de combustibil necesar pentru lucrările de primăvară.

Deschiderea apelurilor pentru microgranturi este data de 27 mai 2022, iar pentru granturile pentru capital de lucru, data de 26 mai 2022.

Schema de ajutor de stat a fost prenotificată la Comisie, a mai spus Boloş, arătând că speră să se dea decizia de aprobare a schemei de ajutor de stat.

El a mai arătat că numărul de beneficiari ar ajunge la 20.000 şi speră să fie o infuzie de capital prin care să se sprijine munca grea din această perioadă.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here