A început procesul în care Ioan Ciugulea, fost vicepreședinte al CJ Olt, este acuzat de luare de mită. Acesta spune că e nevinovat

Azi a început procesul în care Ioan Ciugulea, fost vicepreședinte ale CJ Olt, este acuzat de luare de mită, la Tribunalul Olt.

Primul termen al procesului a avut loc miercuri, când instanța a amânat cauza pentru data de 29 iunie 2022.

În 24 septembrie 2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Olt a dispus începerea procesului în cazul lui fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Olt, trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru o mită de peste 300.000 de lei, pe care inculpatul ar fi primit-o de la o companie pentru a dispune plata la timp a contractelor încheiate cu autoritatea publică.

Ciugulea a contestat decizia, dar, în 2 martie 2022, Curtea de Apel Craiova i-a respins contestația.

Ioan Ciugulea va fi judecat, în stare de libertate, pentru o mită de peste 300.000 de lei, pe care ar fi primit-o, în mandatul de vicepreședinte al CJ Olt, de la o firmă pentru a dispune plata la timp a contractelor încheiate de aceasta cu autoritatea publică.

Pentru plata mitei, spun anchetatorii, reprezentanţii societăţii comerciale care executa contractul ar fi simulat un circuit fictiv cu mai multe societăţi comerciale, subcontractante. Aceste societăţi ar fi supraevaluat serviciile prestate în derularea unor contracte preexistente.

„În perioada septembrie 2012 – martie 2013, inculpatul Ciugulea Ioan ar fi primit efectiv suma de 309.002 lei din mita a cărei promisiune o acceptase anterior, astfel: suma de 150.000 lei ar fi fost virată prin două transferuri bancare efectuate în baza unor operaţiuni comerciale fictive, din conturile bancare ale unei societăţi comerciale (subcontractantă a societăţii comerciale căreia îi fusese atribuit proiectul) în conturile bancare ale altei societăţi comerciale (deţinute de inculpat); suma de 159.002 lei ar fi fost virată la cererea inculpatului Ciugulea Ioan, în perioada 06.09.2012 – 25.03.2013, din conturile aceleiaşi societăţi comerciale către o firmă de la care societatea deţinută de inculpat ar fi cumpărat materiale de construcţii”, se arată în comunicatul DNA.

Ioan Ciugulea susține că este nevinovat în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here