Două școli din județul Olt vor fi renovate, anul acesta, de Asociația BookLand

Dacă anul trecut Școala Gimnazială din Topana a fost renovată, anul acesta copiii din Osica de Sus și Făgețelu vor beneficia în curând de condiții moderne pentru studiu, mulțumită Asociației BookLand.

Deja o parte din materialele necesare lucrărilor de renovare au ajuns în cele două școli pentru că meșterii să poată începe să lucreze.

Școala din Osica de Sus, construită în 1900, are nevoie de lucrări serioase de renovare: înlocuire acoperiș, montarea sistemelor pluviale, amenajarea curții prin montarea pavelelor, repararea și zugrăvirea pereților exteriori și interiori, etc.

La școala din Fagetelu, deși clădită la 74 de ani diferența, situația nu este cu mult diferită. Ca urmare, meșterii vor repara și zugravi pereții exteriori și interiori, vor scoate pardoseală învechită și vor monta parchet, vor moderniza băile, etc.

Peste 200 de copii din cele două localități din Olt, dar și din alte sate învecinate vor primi în câteva luni respectul care li se cuvine și șansa la educație în condiții civilizate. Multe generații de acum încolo vor avea parte de condiții sigure și moderne, ceea ce va aduce beneficii celor două comunități locale.

Pe lângă cele două școli, alte 25 de unități școlare rurale vor fi renovate anul acesta de Asociația BookLand. Până în acest moment BookLand a schimbat destinul a mii de elevi din încă 37 școli rurale în cadrul programului ”Renovare școli în mediul rural”, al cărui motto este Împreună CONSTRUIM oameni!

Următoarea campanie de calificare a școlilor ce vor fi renovate anul viitor va fi lansată de Asociația BookLand în septembrie.

Echipa BookLand mai are un vis: acela de a construi până în 2023 prima școală etalon pentru România! Va urmă modelul finlandez (adaptat local) și va asigura inclusiv profesorii care vor preda după o curricula comparabilă cu cea occidentală. O școală 100% modernă (cu cantină, facilități sportive, cinema, sala spectacole, laboratoare, spații relaxare etc) pusă gratuit la dispoziția copiilor din zona rurală aleasă.

De peste 11 ani, asociația contribuie la sublinierea importanței educației și dezvoltării personale prin Conferințele BookLand Evolution și materialele video Inspiraționale care transmit tinerilor mesajele unor mentori cu valori demne de urmat, prin Taberele Coolturale BookLand care oferă un mix echilibrat de activități educaționale & distracție în mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea școlilor – inițiativa care acordă copiilor defavorizați din mediul rural o șansă reală la o educație de calitate!

Toți cei care le împărtășesc viziunea, se pot alătura demersului BookLand redirectionand 20% din impozitul pe profit/venit, donand 2 euro lunar printr-un SMS cu cuvântul CONSTRUIM la 8845 sau achizitionand Șoricelul BookLand. (Va invităm să urmăriți Videoclipurile post-renovare).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here