PNL are o nouă echipă de conducere. Nicolae Ciucă: „Vremea luptelor interne a luat sfârșit”

Nicolae Ciucă – premierul României a declarat, vineri, la Consiliul Național al PNL, că partidul a dat dovadă de maturitate. „Vremea luptelor interne a luat sfârșit”, a spus liderul liberal.

„Cu puțin timp în urmă, s-a încheiat Consiliul Național al Partidului Național Liberal, în urma căruia au avut loc alegeri în Biroul Executiv al partidului. În urma rezultatului alegerilor, a fost completată echipa de conducere a partidului. Ca atare, din acest moment, putem să avem o perspectivă asupra a tot ceea ce ne-am propus să realizăm prin promovarea politicilor publice ale Partidului Național Liberal în cadrul coaliției de guvernare.

Consider că este un moment foarte important să subliniem că acel aspect al luptelor interne în interiorul Partidului Național Liberal a luat sfârșit. Așa cum acum trei zile Președintele țării, Excelența Sa, domnul Klaus Werner Iohannis, a spus la Vila Florica, atunci când am sărbătorit ziua Partidului Național Liberal, că vremea luptelor interne a luat sfârșit, mă alături și spun că într-adevăr, astăzi, Partidul Național Liberal a dat dovadă de maturitate și vremea luptelor interne a luat sfârșit”, a declarat liderul PNL.

Consiliul Naţional al PNL a votat, vineri, noile funcţii de conducere din cadrul partidului. Lucian Bode, pentru funcţia de secretar general, a primit 606 de voturi pentru, şi 40 e voturi au fost anulate, Dan Motreanu a fost ales prim-vicepreşedinte cu cel mai mare număr de voturi, 736 pentru, şi doar 5 anulate, iar Virgil Guran a fost ales vicepreşedinte, cu 459 de voturi pentru.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat în faţa liberalilor, la Consiliul Naţional de la Poiana Braşov, că PNL garantează stabilitatea coaliţiei şi nu renunţă la niciunul dintre principiile liberale. Trebuie să demonstrăm că suntem serioşi şi că venim în coaliţie cu politici pentru continuarea investiţiilor, pentru susţinerea antreprenorilor. Trebuie să avem şedinţe cu decizii, lideri cu responsabilităţi clare, a mai spus acesta.

„PNL îşi va asuma iniţiativa în ceea ce priveşte politicile publice şi le va duce în coaliţie. Trebuie să demonstrăm că suntem serioşi şi că venim în coaliţie cu politici pentru continuarea investiţiilor, pentru susţinerea antreprenorilor şi de protejare a locurilor de muncă şi manifestare a grijii pentru toţi cetăţeni. Garantăm stabilitatea coaliţiei şi nu renunţăm la niunul din principiile liberale”, a mai spus liderul liberal.

Sursa: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here