Olt: Sute de polițiști, în acțiuni zilnice pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de Rusalii

În contextul sărbătoririi Rusaliilor și al debutului vacanței școlare de vară, în această perioadă, zilnic, peste 250 de poliţişti din Olt vor acționa și vor desfășura activități specifice, în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea oricăror situații de risc.

Aproximativ 100 de patrule de siguranță publică vor acționa, zilnic, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Totodată, vor fi instituite dispozitive suplimentare, în zona lăcașurilor de cult și în localitățile unde sunt preconizate a se desfășura evenimente cultural-artistice.

De asemenea, pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, poliţiştii rutieri vor acţiona pe drumurile publice, din județul Olt, fiind folosite și aparatele radar, aparatele etilotest precum și aparatele Drug Test, în vederea depistării șoferilor care încalcă regulile de circulație.

„Pentru a vă petrece timpul liber în siguranță, vă recomandăm să aveți grijă de bunurile personale, să fiți prudenți în relațiile cu persoane cunoscute întâmplător și să fiți atenți la copiii care vă însoțesc.

Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant. Nu consumaţi alcool în exces ori substanţe interzise şi nu vă lăsaţi angrenaţi în dispute verbale care pot degenera.

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă”, este apelul polițiștilor.

Sfaturi și recomandări pentru părinţi

Discutaţi liber cu fiul/fiica dumneavoastră despre ce are voie şi ce nu are voie să facă în această perioadă.

Atunci când vă însoţesc copiii, nu îi lăsaţi nesupravegheaţi, învăţaţi-i că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă!

Asiguraţi-vă că vă ştiu numele complet, numerele de telefon și adresa, pe care le pot divulga doar în situaţia în care s-au rătăcit. Învăţaţi-i cum să reacţioneze în cazul în care se pierd.

Învăţaţi copiii să evite compania străinilor şi să anunţe o persoană de încredere atunci când cineva îi face să se simtă inconfortabil.

Asiguraţi-vă că nu vor stabili, fără acceptul dumneavoastră, întâlniri cu persoane pe care le cunosc doar de pe internet. Vorbiţi cu copilul dumneavoastră despre cine îi sunt prietenii şi cunoştinţele sale și întrebaţi-l apoi unde şi cum îşi petrece timpul liber, în afară de casă.

Vă reamintim că NU le este permis copiilor sub 14 ani să circule cu bicicleta sau cu trotineta pe drumul public. Chiar dacă au împlinit această vârstă, ei trebuie să cunoască regulile de circulaţie şi să fie echipaţi corespunzător.

Sfaturi și recomandări pentru participanții la trafic:

Interesați-vă înainte să porniți la drum cu privire la traseul pe care urmează să-l parcurgeți.

Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi țineți cont de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.

Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.

Respectaţi regimul legal de viteză! Viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere în România.

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau alte substanțe psihoactive! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic ori cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge ori sub influența unor substanțe psihoactive.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here