Codul Rutier, modificat în favoarea șoferilor care depășesc viteza legală în localități cu peste 70 km/h

Parlamentarii au decis să fie îngăduitori cu șoferii care încalcă regulile rutiere, modificând Codul Rutier în favoarea acestora, arată stirileprotv.ro.

Mai exact, parlamentarii au modificat Codul Rutier în așa fel încât polițiștii nu vor mai putea ridica pe loc permisele celor care depășesc viteza legală cu peste 70 de kilometri în localități.

Un deputat UDMR, care recunoaște că a încălcat de mai multe ori legislația rutieră, explică de ce a fost decisă o astfel de modificare.

S-a dat posibilitatea ca o faptă dacă totuși s-a întâmplat, să nu agravăm situația unor persoane colaterale, cum ar fi familia, copii mici. Cel care conduce ar trebui să-și asume. Copiii din această mașină nu poate să sufere, să aștepte, să stea acolo flămânzi, fără apă. Am permis de conducere de mai mult de 30 de ani, am condus aproximativ două milioane de kilometri, mi s-au întâmplat și lucruri bune, și mai puțin bune, am plătit și amenzi, am avut și permisul suspendat”, a declarat, pentru Bende Sándor, deputat UDMR, președintele Comisiei de Industrii.

Reporter: Pentru viteză?

Bende Sándor: „De toate, am încălcat regulile de circulație, am depășit și pe linia continuă.”

Reporter: Sunteți de partea vitezomanilor?

Bende Sándor: „Depășirea pe linia continuă nu înseamnă viteză.”

Modificările au fost făcute de parlamentarii din mai multe comisii. Șoferii care sunt sancționați în mod repetat pentru că depășesc coloanele, trec pe roșu la semafor, vorbesc la telefon sau nu respectă indicațiile polițistului nu mai riscă să rămână fără permis timp de șase luni, cum era prevăzut în forma propusă de Guvern, ci doar trei luni, arată stirileprotv.ro.

De asemenea, vitezomanii care merg prin orașe cu 120 de kilometri pe oră nu mai rămân pe loc fără permis, ci primesc o dovadă valabilă 15 zile. Ministrul de Interne a cerut ca aceste modificări să fie respinse de Camera Deputaților, care este și for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here