Acasă Local Actualitate Biciclistul l...

Biciclistul lovit mortal de mașină, prietenul primarului din Movileni. Ce spune edilul despre tragedie

Biciclistul accidentat mortal, duminică, în Movileni, de un șofer beat, era prietenul primarului comunei, Ion Sorin Toma. „Era prietenul meu, sfătuitorul meu, un om de toată isprava. Mare păcat”, a spus edilul.

Florea Dondea, de 75 de ani, mergea liniștit pe bicicletă, duminică după-prânz, pe marginea șoselei, când deoadată un autoturism a pătruns pe contrasens și l-a lovit în plin. Impactul a fost atât de puternic, încât victima a fost proiectată prin parbriz.

Ajunse la fața locului, echipajele medicale nu au putut decât să constate deceseul, care se pare că a intervenit instantaneu.

Un om de toată isprava, spune primarul localității, care afirmă că era foarte apropiat de victimă.

„Era prietenul meu, sfătuitorul meu, un om de toată isprava. De câte ori de întâlneam purtam lungi discuții, era un om deschis, mă sfătuiam cu el în tot felul de probleme legate de comunitate. A avut și o viață grea, pentru că, văduv fiind, și-a crescut singur cei trei copii. Nu îmi vine să cred că i s-a întâmplat asta. Am înțeles că șoferul era băut. Mare păcat. Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lui bun”, a spus edilul.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.